Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 07 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Acțiune de amploare împotriva braconajului piscicol în Teleorman și Olt. Bunuri de peste 58.000 de lei, ridicate de polițiști

ro

07 Jun, 2026 12:08 196 Marime text
Sursă foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de jandarmi, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea braconajului piscicol în județele Teleorman și Olt.

În cadrul operațiunii, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, fiind ridicate bunuri utilizate la pescuit ilegal, în valoare de aproximativ 58.000 de lei.

Activitățile au fost coordonate de procurorul de caz, iar cercetările sunt în desfășurare.

Comunicatul integral din partea Poliției de Frontieră:

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de jandarmi, au desfășurat în dimineață zilei de 06 iunie a.c. o amplă acțiune pentru combaterea braconajului piscicol, punând în executare șase mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere în județele Teleorman și Olt. În urma activităților, au fost ridicate bunuri utilizate la pescuit ilegal, în valoare de peste 58.000 de lei.

În data de 06.06.2026, începând cu ora 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu- Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Teleorman împreună cu lucrători din cadrul B.P.C.M.I.I.T-Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, pe raza localităților Turnu Măgurele, Lița și Olteanca, județul Teleorman, precum și localitatea Giuvărăști, județul Olt, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul pescuitului și protecției resurselor acvatice vii.

La activități au participat 40 de lucrători, respectiv 28 de polițiști de frontieră, 8 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova și 4 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, fiind utilizate 8 autospeciale.


În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare totală de aproximativ 58.150 lei, constând în 28 de plase de pescuit din fir textil, 18 plase din nylon, 5 prostovoale, 3 ambarcațiuni pneumatice cu 2 vâsle, 3 motoare termice pentru ambarcațiuni, un sonar pentru pescuit, 776 ancore pentru pescuit, un acumulator auto, două redresoare auto, două invertoare și alte bunuri susceptibile a fi fost folosite la săvârșirea faptelor cercetate.

Totodată, au fost puse în aplicare  trei mandate de aducere emise pe numele unor persoane suspecte.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu va continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol și a activităților ilegale desfășurate în zona de competență, în vederea protejării resurselor acvatice și asigurării respectării prevederilor legale.



Citește și:
Operațiunea Clean Border IV, în minivacanța de Rusalii! Ce nereguli au constatat polițiștii de frontieră

Ti-a placut articolul?

Comentarii