Ofițer din Forțele Navale Române, rănit sever în SUA într-un exercițiu cu dronă militară
Ofițer din Forțele Navale Române, rănit sever în SUA într-un exercițiu cu dronă militară
07 Jun, 2026 11:30
ZIUA de Constanta
173
Marime text
173
Marime text

O femeie ofițer din cadrul Forțelor Navale Române a fost rănită grav în Statele Unite, în timpul unui exercițiu de instruire cu o dronă militară V-BAT, produsă de compania americană Shield AI, notează Reuters, conform stiripesurse.ro.
Incidentul scoate la iveală probleme majore de siguranță pe care startup-ul american ar fi încercat să le mușamalizeze.
Incidentul a avut loc pe data de 12 mai 2026, la bordul unei ambarcațiuni aflate în largul coastelor statului Texas. Mâna militarei române a fost prinsă în elicea dronei în timpul manevrelor.
Detaliile accidentului și starea victimei
Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale (MApN) din România, în urma accidentului, femeia și-a pierdut două degete, iar un al treilea i-a fost fracturat.
Victima a fost supusă inițial unor operații complexe pentru reatașarea degetelor la University Medical Center din New Orleans.
Starea sa medicală s-a deteriorat ulterior, fiind transferată la Walter Reed National Military Medical Center din Maryland.
MApN a precizat că investighează incidentul și că este prematur să se pronunțe dacă accidentul putea fi prevenit sau cine poartă responsabilitatea. Cu toate acestea, contractul de 30 de milioane de dolari semnat anul trecut de Forțele Navale Române cu Shield AI rămâne, momentan, în vigoare.
Probleme repetate și „reparații” de fațadă
Acesta nu este primul accident de acest gen. Cu doar un anul în urmă, degetele unui oficial al Marinei americane au fost parțial secționate în condiții similare.
La acea vreme, directorul executiv al Shield AI, Ryan Tseng, declara pentru Forbes că problemele au fost rezolvate prin adăugarea unui nou tren de aterizare și aplicarea unor autocolante de avertizare în zona elicei, susținând că aparatul este „un avion mai bun de la un capăt la altul”. Noul incident demonstrează însă că măsurile au fost ineficiente.
Reacția companiei Shield AI
Compania americană, care a preluat proiectul V-BAT în 2021 după achiziția Martin UAV, respinge acuzațiile aduse produsului său. Reprezentanții Shield AI au dat vina pe militarii români pentru incidentul din 12 mai: „Incidentul a fost cauzat de încălcarea procedurilor de siguranță stabilite, nu de un defect al produsului.”
Compania nu a oferit detalii despre ce reguli ar fi fost încălcate, dar a apărat performanța dronei, argumentând că „incidentele operaționale sunt comune” pentru acest tip de tehnologie și că aparatul are la activ peste 18.000 de ore de zbor din 2019, fiind una dintre cele mai testate aeronave cu decolare și aterizare verticală din lume.
Citește și:
MApN dă startul recrutărilor pentru ofițeri și subofițeri. Înscrierile încep pe 8 iunie
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


