Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interpreta Andreea Bănică şi soţul ei, Lucian Mitrea, investesc în imobiliare la Eforie Nord. Iată ce vor să construiască! (document)

ro

29 Jul, 2017 00:00 8490 Marime text
SC Vip Booking SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Hotel apartament S+P+3E cu parter comercial, amenajare şi împrejmuire teren“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Potrivit proiectului, se propune construirea unui imobil cu destinaţia de „hotel apartament“ şi regimul de înălţime subsol+parter+3etaje. „Obiectul investiţiei este realizarea unei investiţii durabile care va fi integrată în infrastructura existentă şi corelată cu investiţiile viitoare, în vederea conformării cu cerinţele legislaţiei în vigoare“, se arată în documentul depus la APM Constanţa.
 
Terenul de amplasament al obiectivului analizat este proprietate privată a lui Ştefan-Lucian Mitrea şi a Andreei Bănică, conform contractului de vânzare nr. 439/22.08.2016, autentificat la BIN Ioana Băsescu, deţinut de societatea VIP Booking SRL, conform contractului de constituire drept de superficie nr. 277/20.06.2017, emis de BIN Ioana Băsescu. Terenul este situat în judeţul Constanţa, oraşul Eforie Nord, strada Tudor Vladimirescu nr. 46, şi are următoarele vecinătăţi: la nord - alee proiectată; la est - alee proiectată şi proprietăţi private, la sud - alee acces; la vest - strada Tudor Vladimirescu. Terenul are categoria de destinaţie „intravilan“ şi categoria de folosinţă „curţi-construcţii“.
 
Proiectul a fost întocmit pe baza temei-cadru elaborate de beneficiar, dar ţinând cont de particularităţile terenului din punctul de vedere al vecinătăţilor, al orientării faţă de punctele cardinale, al însoririi şi iluminării, al condiţiilor stabilite prin documentaţiile de urbanism în ceea ce priveşte regimul de aliniere şi de înălţime, al asigurării numărului de locuri necesare pentru parcări, al posibilităţii de racord la utilităţile publice, al condiţiilor geotehnice, al condiţiilor impuse prin Certificatul de urbanism nr. 244/12.07.2017 emis de Primăria Oraşului Eforie şi, nu în ultimul rând, din punctul de vedere al volumelor, al aspectului arhitectural şi al finisajelor propuse.
 
În total, se vor amenaja 41 de apartamente cu suprafaţa utilă mai mică de 100.00 mp. Structura de rezistenţă propusă a imobilului este din cadre de beton armat cu planşee din beton armat. Închiderile exterioare sunt propuse a se realiza din zidărie de cărămidă Porotherm termoizolată la exterior cu polistiren expandat de 10 cm. Acoperişul va fi de tip terasă necirculabilă termoizolată şi hidroizolată. Finisajele exterioare vor fi tip tencuială structurată şi colorată în culori pastel sau alb. Tâmplăria va fi din PVC cu geam termoizolant.
 
În total, în limita amplasamentului studiat, se vor amenaja 17 locuri de parcare, dintre care: două locuri de parcare la nivelul cotei amenajate a terenului; 15 locuri de parcare în subsol.
 
De asemenea, se propune amenajarea de spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie în suprafaţă de cel puţin 50% din totalul suprafeţei de teren, conform HCJC nr. 152/22.05.2013 privind stabilirea suprafeţelor minime de spaţii verzi aferente construcţiilor realizate pe teritoriul administrativ al judeţului Constanţa - destinaţia construcţiei fiind „hotel apartament“.
 
În concluzie, se va amenaja o suprafaţă de aproximativ 565,50 mp de spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie la nivelul cotei amenajate a terenului şi pe terasa necirculabilă de peste etajul 3, astfel: suprafaţă spaţii verzi cotă teren amenajat - 260 mp; suprafaţă spaţii verzi terasă necirculabilă - 305,5 mp; spaţiile verzi se vor amenaja sub formă de gradină, unde se vor regăsi plante care să acopere cele patru anotimpuri. Se propune amenajarea de alei pietonale în suprafaţă de aproximativ 120 mp.

Despre Vip Booking SRL 

În baza cererii nr. 44876 din data 23.07.2015 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus autorizarea constituirii, înmatriculării şi înregistrării societăţii Vip Booking SRL. Firma are sediul în oraşul Pantelimon şi desfăşoară activităţi de interpretare artistică (spectacole). Capitalul social, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Fondatori sunt Andreea Bănica şi Ştefan Lucian Mitrea. Cel din urmă este administratorul firmei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanţa de societatea SC Vip Booking SRL.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Anie leonte 08 Sep, 2017 22:27 Cum Sa dat avizul de constructie ,Doar 17 locuri de parcare si spatiu comercial? 40 de apartamente...........si asta se chiama plan urbanistic zonal? Unde parcheaza proprietarii in IAR o mare porcarie!