Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 15 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de persoane căutate, depistate în România și în statele Schengen. 17 mandate europene de arestare, puse în aplicare

ro

15 Nov, 2026 12:33 117 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

520 de persoane, 35 de autovehicule și 75 de documente care figurau în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în perioada 6-12 noiembrie 2026, de polițiștii români și partenerii din statele membre.

În România au fost localizate 404 persoane semnalate în sistem, iar polițiștii au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare.

Alte 116 persoane căutate de autoritățile române au fost identificate pe teritoriul altor state Schengen.

Comunicatul integral din partea Poliției Române:

În perioada 6 – 12 noiembrie 2026, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 520 de persoane, 35 de autovehicule și 75 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
                                           
Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 404 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 33 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 189 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 9 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

 
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 32 de documente, fiind găsite și 32 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 
Totodată, 116 persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Dintre acestea, 19 erau urmărite de Poliția Română în baza unor mandate europene de arestare, 9 erau semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 30 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 12 erau semnalate dispărute de către autoritățile române.
 
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 43 de documente și 3 autovehicule, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
 

Începând cu data de 01.01.2025, momentul aderării complete a României la spațiul Schengen, la frontiera internă, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, a fost eliminat controlul de frontieră, iar, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări atunci când situația o impune.
 



Citește și:
FOTO+VIDEO: Polițiștii au descoperit aproape 170.000 de țigarete și bani în mai multe valute, în urma a 41 de percheziții domiciliare

Ti-a placut articolul?

Comentarii