Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imobiliare Constanța Începe construcția blocurilor de 8 și 10 etaje de pe strada Riga din Constanța

ro

27 Jul, 2023 18:00 1420 Marime text
  • Firma Nova Property Development SRL va edifica, pe strada Riga nr. 9 din Constanța (zona Tomis Plus), două imobile cu subsol comun
  • Investiția se va concretiza cu blocuri de 10 și 8 etaje
  • Titularul proiectului imobiliar este Nova Property Development SRL, cu sediul în municipiul Constanța, str. Ștefăniță Vodă
 
Autorizație de construire pentru Nova Property Development SRL, care dorește să ridice mai multe blocuri în Constanța.
 
Prin AC 587 din data de 25 iulie 2023, firma Nova Property Development SRL va edifica, pe strada Riga nr. 9 din Constanța (zona Tomis Plus), două imobile cu subsol comun – C1 (S+P+9-10E) și C2 (S+P+7-8) cu funcțiunea de locuire colectivă, împrejmuire, sistematizare pe vertical, amenajări peisagere și organizare de șantier. Documentul este valabil 12 luni.
 

Pașii la Mediu

 
Reamintim că în mai 2023, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța analiza asupra deciziei de emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul: „Construire 2 imobile cu subsol comun C1(S+P+9-10) și C2(S+P7-8) cu funcțiunea de locuințe colective, împrejmuire, sistematizare pe verticală, amenajări peisagere și organizare de șantier” cu respectarea reglementărilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism, amplasat în municipiul Constanța, str. nespecificată, parcela VN 309/2, județul Constanța.
 
Titularul proiectului imobiliar este Nova Property Development SRL, cu sediul în municipiul Constanța, str. Ștefăniță Vodă, nr. 27, bl. TP1, parter.
 
Proiectul Acordului de Mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, județul Constanța, în zilele de luni - vineri, între orele 9 - 16 cât şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
 
 
Amintim că Nova Property Development SRL a obținut două certificate de urbanism pentru investițiile pe care le realizează la Constanța. Mai exact, cele două documente CU 123 și CU 124, ambele eliberate pe data de 6 ianuarie 2023, pe parcela VN 311/2/2.
 
Este vorba de „Construire 2 (două) imobile cu subsol comun - C1 (S+P + 9-10) și C2 (S+P+6-7E) cu funcțiunea de locuire colectivă la parter spații comerciale , birouri și locuire colectivă, împrejmuire, sistematizare pe verticală, amenajări peisagere și organizare de șantier” și de „Construire 2 (două) imobile cu subsol comun - C1 (S+P + 9-10) și C2 (S+P+7-8E)) cu funcțiunea de locuire colectivă la parter spații comerciale , birouri și locuire colectrivă, împrejmuire, sistematizare pe verticală, amenajări peisagere și organizare de șantier”. Cele două documente sunt valabile 12 luni.
 
 

Nova Property Development SRL

 
Firma a fost înființată în luna aprilie 2022, cu sediul social pe strada Ștefăniță Vodă, nr. 27, din Constanța. Asociați în firmă, cu cote egale, sunt HKL Real Property Development SRL și Kleidco Real Property Development SRL. Administratori sunt Kaleș Hicabi și Sarayli Murat. Pentru anul 2022, conform termene.ro, firma a raportat un singur salariat și o pierdere de jumătate de million de lei, în primul an de activitate.
 
Sarayli Murat este asociatul unic de la Kleidco Real Property Development SRL, care a fost înființată în martie 2022. Kaleș Hicabi este unic acționar la HKL Real Property Development SRL, firmă ce funcționează din 2021. Totodată, Kaleș Hicabi apare și în firma Graff Pink Estate SRL, unde este asociat cu omul de afaceri Vural Haci. Conform confidas.ro, Vural Haci mai apare în firmele Country Estate SRL, Black Sea Estate SRL.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Nova Property Development SRL, în fața unui nou acord de mediu pentru blocurile de 8 și 10 etaje, pe care vrea să le ridice în Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii