Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Graff Pink Estate SRL va supraetaja imobilele pe care le ridică pe strada Genova din Constanța

ro

25 Jun, 2022 00:00 1654 Marime text
  • Societatea Graff Pink Estate a fost înființată în anul 2017
  • Imobilele sunt situate pe strada Genova nr. 6
 
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru societatea Graff Pink Estate SRL care dorește să modifice un ansamblu de locuințe pe care îl ridică pe strada Genova din municipiul Constanța.
 
Prin CU 1435 din data de 24 iunie 2022, Graff Pink Estate SRL dorește modificarea proiectului autorizat cu AC nr. 1228/2020 „Construire ansamblu rezidențial compus din 7 imobile D+P+3E locuințe colective cu funcțiuni mixte compatibile, organizare de șantier – etapa IV – 2 blocuri D+P+3E locuințe colective” prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața construită desfășurată întrucât nu respectă prevederile Legii 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, art. 2+ art. 11*1, corroborate. Documentul este valabil 12 luni.
 
Reamintim că prin AC 150 din 22.02.2022, societatea dorea modificarea proiectului autorizat cu AC 1229/2020, pe strada Genova nr. 6 - construire ansamblu rezidential compus din 7 imobile d+p+3e locuinte colective cu functiuni mixte compatibile - organizare de santier-etapa iii-2 blocuri d+p+3e locuinte colective, prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor conform Legii 50/1991 modificată și completată prin Legea nr. 193/2019. Documentul este valabil 12 luni.
 

Despre Graff Pink Estate SRL


Societatea a fost înființată în anul 2017, conform Confidas.ro, cu sediul social pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 60, din municipiul Constanța. Asociați în firmă sunt Haci Vural, cu 50% și Keleș Hicabi, cu 50%. Ambii sunt și administratorii firmei. Firma a avut în 2021 un număr de 7 salariați și o pierdere de 39.756 lei, la o cifră de afaceri de 4.998 lei.
 
Pe Haci Vural îl mai regăsim în firmele Black Sea Estate SRL și Country Estate SRL.
 

Dorința de pe Brătianu


Primăria Constanța a răspuns cererii de emitere a unui certificat de urbanism pentru societatea Black Sea Estate SRL pentru edificarea unui imobil în municipiul Constanța, la începutul lunii.

Este vorba de documentul 1711 din data de 2 iunie 2021, pentru Black Sea Estate SRL, care dorește să edifice pe bd. I.C. Brătianu nr. 53 un imobil S+P+1E+2E-retras, cu funcțiunea de spații comerciale și birouri. Primăria a răspuns că nu poate fi utilizat certificatul pentru această funcționalitate pentru că „nu se încadrează în reglementările urbanistice în vigoare referitoare la utilizările admise”. Valabilitatea documentului este de 12 luni.

Amintim că Primăria Municipiului Constanţa anunţa în 2017 consultarea asupra propunerilor preliminare Plan Urbanistic de Detaliu construire imobil P+5-6e-birouri şi parcare, propus a fi ridicat pe bulevardul Mamaia nr. 226. Iniţiatorul PUD-ului era societatea Black Sea Estate SRL. Între timp, PUD-ul a fost aprobat de Consiliul Local Municipal iar investitorii au obținut autorizație de construire pentru proiectul imobiliar. Firma a solicitat şi a obţinut, pe data de 29 ianuarie 2019, de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire nr. 146. Actul consta în „Construire imobil P+5e-6 etaj retras, birouri şi parcare“.
 

Autorizație anulată


În mai 2021, judecătorii au anulat autorizația de construire a pentru imobilul situat pe bulevardul Mamaia al investitorului Black Sea Estate SRL.

Solicitarea în fața instanței, a făcut-o Asociaţia Constanţa Altfel, care a susținut prin intermediul avocaților că „referatul nr. (...)/13.03.2018 al Directiei Urbanism - Serviciul Strategii și Planificare Urbană din cadrul Primăriei Constanța conține elemente nereale, respectiv mențiunea potrivit cu care bulevardul Mamaia ar avea de 3 benzi de mers pe fiecare sens”.
Astfel, Curtea de Apel Constanța a anulat pe 5 mai a.c. autorizația de construire emisă în 2019 de Primarul Municipiului Constanţa.

Aceeași instanță a mai anulat și hotărârea CLM Constanța nr. 120/2018 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire Imobil Birouri P+5-6E, bd. Mamaia nr. 226 Lot 2, Investitor SC Black Sea Estate SRL.
 
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Graff Pink Estate supraetajează cele șapte blocuri pe care le ridică în Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii