Șase bulgari, membri ai unei rețele supranumită „Minionii”, acuzați de spionaj în favoarea Rusiei
Șase bulgari, membri ai unei rețele supranumită „Minionii”, acuzați de spionaj în favoarea Rusiei
07 May, 2025 09:49
ZIUA de Constanta
229
Marime text



- Șase bulgari, două femei și patru bărbați membri ai unei rețele de spioni supranumită „Minionii”, compar începând de miercuri în fața justiției londoneze și riscă mulți ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei
Șase bulgari, două femei și patru bărbați membri ai unei rețele de spioni supranumită „Minionii”, compar începând de miercuri în fața justiției londoneze și riscă mulți ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei, informează AFP, conform Agerpres.
Vania Gaberova, 30 de ani, Katrin Ivanova, 33 de ani, Tihomir Ivanov Ivancev, 39 de ani, Orlin Rusev, 47 de ani, Biser Djambazov, 43 de ani, și Ivan Stoianov, 34 de ani, riscă până la 14 ani de închisoare și își vor afla pedepsele la finalul mai multor zile de audieri la Curtea Penală Centrală din Anglia și Țara Galilor, situată la Londra și mai cunoscută sub numele de Old Bailey.
Între 2020 și 2023, ei au întreprins operațiuni de spionaj în Regatul Unit, în Austria, în Spania, în Germania și în Muntenegru, vizând în special disidenți ai Kremlinului și jurnaliști.
Unul dintre membri a supranumit grupul „Minionii”: asemeni micilor personaje galbene din seria de animație care lucrează pentru maleficul Gru, ei au desfășurat operațiuni în folosul GRU, serviciul de informații al armatei ruse.
Primii trei acuzați, care au contestat acuzațiile reținute împotriva loc, au fost declarați vinovați la începutul lui martie, la finalul unui proces care a durat mai multe săptămâni, în timp cei ceilalți trei și-au recunoscut faptele.
În timpul anchetei, poliția a putut reconstitui șase operațiuni, datorită analizării a peste 100.000 de mesaje găsite pe platforma Telegram utilizată de Orlin Rusev, care conducea operațiunile grupului de la domiciliul său din Great Yarmouth, în estul Angliei.
El primea instrucțiuni în special de la austriacul Jan Marsalek, fost director de operațiuni al companiei de plăți electronice Wirecard intrate în insolvență, companie care a fost unul dintre cei mai mari jucători pe piață.
După ce a fugit din Germania în 2020 unde este căutat de justiție, Jan Marsalek s-ar afla la Moscova sub o falsă identitate, protejat de serviciile de informații ruse, potrivit unei investigații jurnalistice internaționale din 2022.
Orlin Rusev ar fi primit astfel peste 200.000 de euro pentru a-și finanța activitățile. După arestarea grupului în februarie 2023, anchetatorii au găsit la el numeroase echipamente de spionaj, precum microfoane și camere ascunse într-o cravată, într-o piatră, o jucărie de pluș sau o sticlă de sifon, softuri, precum și un kit pentru fabricarea de pașapoarte false.
Grupul l-a vizat în special pe jurnalistul bulgar de investigații Christo Grozev, care a investigat serviciile de informații ruse, precum și pe Roman Dobrohotov, jurnalist rus și disident rus care locuiește în Regatul Unit și care a fondat site-ul The Insider.
Ei l-au vizat și pe Berghei Riskaliev, fost politician kazah care obținuse statutul de refugiat în Regatul Unit.
De asemenea, ei au supravegheat baza militară americană Patch Barracks din Stuttgart, în Germania, crezând că soldați ucraineni erau formați acolo pentru a utiliza sistemul de apărare aeriană Patriot.
Grupul practica „spionajul pentru Rusia la scară industrială”, a declarat comandantul șef al unității antiteroriste a Poliției Metropolitane Dominic Murphy la finalul procesului, adăugând că el nu a mai văzut așa ceva în peste 20 de ani de carieră.
Ministrul britanic pentru securitate Dan Jarvis a afirmat că acest proces transmite „un avertisment clar celor care vor să facă rău Regatului Unit”.
Relațiile dintre Londra și Moscova s-au tensionat foarte mult după declanșarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Cele două țări se acuză cu regularitate de spionaj, ceea ce se traduce prin frecvente expulzări reciproce de diplomați.
În Regatul Unit, justiția a fost sesizată în legătură cu mai multe presupuse cazuri de spionaj ce implicau Moscova.
Un bărbat de 64 de ani, Howard Michael Phillips, acuzat de asistență acordată serviciului rus de informații, urmează să fie judecat în iulie.
Citește și:
Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii