Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:33 25 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mai mulți protestatari merg pe jos sute de kilometri în „Marșul speranței”. Care este motivul acțiunii

ro

17 Jan, 2018 22:05 486 Marime text
Mai mulți protestatari clujeni care au plecat, acum o săptămână, pe jos, spre București, ca să participe la protestul anunțat pentru 20 ianuarie, au parcurs deja mai bine de trei sferturi din distanţa dintre cele două oraşe. În această seară, oamenii au ajuns la Comarnic, și mai au puţin peste 100 de kilometri de parcurs până în Capitală, potrivit Digi 24.

„Din momentul în care a fost inițiat acest miting mare la București, ne-am organizat la Cluj să participăm. Inițial voiam să mergem cu trenul, cu mașinile, cu ce se putea. Ne-am dat seama că avem fereastra de timp necesară pentru a parcurge această distanță pe jos. Un asemenea gest ar mobilza mulți oameni. Nu atât pe cei din țară, care la ora asta peste tot se organizează, noi am vrut să ne adresăm acelor 300.000 de bucureșteni care au participat la manifestația din 5 februarie și care ar putea repeta acest gest”, a spus iniţiatorul „Marşului speranţei”, Sorin Bobiş, pentru Digi24.

Ti-a placut articolul?

Comentarii