Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 16 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Tánczos Barna- „Este inadmisibil ca revendicările legitime ale fermierilor să fie transformate în acțiuni violente”

ro

16 Sep, 2026 13:19 99 Marime text


Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a condamnat actele de violență și vandalism produse în timpul protestului fermierilor și a susținut că revendicările acestora trebuie discutate prin dialog. Declarațiile sale vin după protestul din Piața Victoriei, unde au avut loc incidente violente.

„Este inadmisibil ca acest drept legitim și revendicările legitime să fie transformate în acțiuni violente. Condamn cu fermitate toate actele de vandalism, toate încercările de confiscare ale revendicărilor legitime”, a declarat Tánczos Barna.

Ministrul a precizat că au mai existat proteste ale fermierilor și că, în trecut, au fost purtate discuții cu reprezentanții acestora.

„Am mai avut proteste și înainte. Am avut discuții și un dialog constructiv împreună cu fermierii”, a spus Tánczos Barna.



Dialogul cu fermierii

Tánczos Barna a afirmat că dialogul cu fermierii a fost menținut începând din luna iunie, după adoptarea unor decizii la nivelul Comisiei Europene.


„Începând cu luna iunie, de când au venit deciziile Comisiei Europene, am menținut dialogul cu fermierii. Demersurile noastre comune au început cu întâlniri la nivelul Uniunii Europene”, a declarat ministrul.


Tánczos Barna: „Nicio autoritate din România nu a făcut o acțiune de ucidere de animale de capul său”

Un alt subiect abordat de ministrul interimar al Agriculturii a fost cel privind sacrificarea animalelor în contextul bolilor care afectează efectivele.

„Nicio autoritate din România nu a făcut o acțiune de ucidere de animale de capul său. Sunt regulamente foarte clare”, a afirmat Tánczos Barna.



Schema de sprijin pentru fermieri

Ministrul a vorbit și despre schemele de sprijin pregătite pentru fermieri, menționând în primul rând măsura DR-21.

„Am inițiat schemele de sprijin care sunt discutate. Primul și cel mai avansat este măsura DR21 pe care am modificat-o din măsură pentru pesta porcină în măsură pentru pesta micilor rumegătoare și variolă. Am discutat măsura și condițiile cu fermierii. Am notificat Comisia Europeană, am primit ok-ul”, a declarat ministrul.


„Fermierii știu foarte bine”

Tánczos Barna a criticat, de asemenea, ceea ce a descris drept interesul unor persoane pentru problemele fermierilor doar în contextul protestelor și al aparițiilor televizate.

„Văd că cei care se ocupă cu problemele fermierilor doar după un protest și doar după situații de genul acesta, la talk-show-urile care sunt imediat după, și îi uită pe fermieri la trei zile după eveniment... fermierii știu foarte bine”, a afirmat ministrul.

Acesta a încheiat subliniind că susține că este familiarizat cu problemele sectorului agricol: „Eu cunosc în detalii toate problemele cu care se confruntă ei.”



Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii