Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Supravieţuitorul accidentului mortal de pe DN 2A, în stare gravă

ro

22 Nov, 2011 01:00 1055 Marime text

Octavian Ş., de 47 de ani, din municipiul Cluj Napoca,rănit grav în accidentul de zilele trecute, se află în continuare în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Bărbatul este internat în Secţia de Ortopedie a unităţii sanitare mai sus precizată.

Amintim că, potrivit poliţiştilor de la Rutieră, în urmă cu trei nopţi, în jurul orei 03.30, George Alexandru P.,de 23 de ani, din Bucureşti, a condus ansamblul format din cap tractor şi semiremorcă pe DN 2A, dinspre Constanţa către Hârşova, şi la ieşirea din localitatea Stupina, la Km 147 + 606 metri, din cauza neatenţiei în conducere şi a ceţei dense, a părăsit partea carosabilă către dreapta şi a intrat în coliziune faţă spate cu ansamblul format dintr-o remorcă tractată de un autoturism, oprite în afara părţii carosabile. Jan D., de 29 de ani, din Constanţa, şi Octavian Ş. au fost surprinşiîntre autoturism şi remorcă. În urma accidentului a rezultat decesul tânărului de 29 de ani.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii