Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subminarea autorităţii, la Parchetul Curţii Cum se reclamă magistraţii între ei

ro

01 Nov, 2011 01:00 1930 Marime text
Misterul managementului defectuos al procurorului general al Constanţei, magistratul Elena Camelia Grecu, a fost lămurit. Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Constanţa a fost reclamată la Consiliul Superior al Magistraturii de un fost subaltern, magistratul Ioana Ursache, în prezent detaşată la DIICOT Constanţa, iar printre motive se numără faptul că Ursache nu mai avea dreptul să verifice corespondenţa.

De altfel, din câte se pare, un alt motiv, cu mult mai interesant, pentru care Ioana Ursache a reclamat-o pe Elena Grecu a fost că aceasta ar fi refuzat, în calitate de procuror general al Constanţei să informeze Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi să se consulte cu ceilalţi colegi din Parchetul Curţii de Apel Constanţa despre presupusele abateri disciplinare pe care le-ar fi săvârşit, în opinia Ioanei Ursache, procurorul Adina Florea, din Parchetul Tribunalului Constanţa. În memoriul înaintat către CSM, Ursache se plângea că procurorul general îi afectează activitatea şi îi subminează autoritatea şi pentru că îi ridicase dreptul de a întocmi planificarea săptămânală a procurorilor în sala de judecată, dar şi pentru că nu i se mai transmiteau rezultatele rapoartelor zilnice întocmite la Parchet. În plus, Ioana Ursache s-a plâns şi de faptul că Elena Grecu a delegat procurorul şef Secţie Judiciară, pe magistratul Raluca Georgeta Ceauşu, fără a ţine seama de părerea ei. În urma verificărilor CSM, s-a ajuns la concluzia că procurorul general nu are o problemă cu managementul, aspectele invocate în memoriu ţinând strict de comunicarea deficitară dintre cei doi magistraţi. Ieri, Secţia pentru procurori a CSM şi-a însuşit aceste concluzii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii