Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presa arhiepiscopului

ro

17 Jun, 2005 00:00 1060 Marime text

Interventie la Sfantul Nicolae Vacaroiu

Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie isi da din nou in petic * Recent, a intervenit pe langa autoritatile statului pentru angajarea pe un post liber de redactor la o agentie de stiri a unei salariate a Arhiepiscopiei * In acest sens, s-a ajuns pana la varfuri, respectiv la Nicolae Vacaroiu * Pentru a nu exista nici un fel de interpretare, mai-marii agentiei de stiri au constituit o comisie care a analizat lucrarile de examinare ale candidatilor * In final, pupila feminina a lui Teodosie nu a fost angajata, reducandu-i-se arhiepiscopului posibilitatea de a-si promova ideile si pe acest canal mediatic, al statului * In ultima perioada s-a observat un mare apetit al lui Teodosie de pune mana pe tot ce este mijloc de presa * Astfel, IPS a incercat sa preia postul TV Pax si, recent, a intrat in probe Radio Dobrogea la care, alaturi de alti trei angajati ai arhiepiscopiei, acesta este actionar

Agentia de Stiri Rompres, fosta Agerpres, apartine statului si a fost din totdeauna obedienta puterii. Recent, pentru judetul Constanta a ramas un post liber, ca urmare a demisiei celui care l-a ocupat pana acum catva timp. Si pentru ca asa este normal, institutia in cauza a organizat un concurs, in care s-a luat in calcul, printre altele, asa cum este si normal, vechimea in presa dar si calitatea materialelor elaborate si trimise pentru publicat. Candidatii, destul de numerosi, s-au straduit, fiecare in felul sau, sa-i convinga pe cei de la Bucuresti ca articolele lor sunt cele mai bune. Printre cei aflati in aceasta cursa s-a aflat si o angajata a Arhiepiscopiei, dar ca intotdeauna nu toti cei care vor sunt si admisi. Simtind ca nu se poate ajunge asa usor redactor la Rompres si ca are nevoie de acest sprijin mediatic, pentru rezolvarea situatiei, Teodosie a intervenit la Bucuresti, ajungandu-se pana la Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului.Numai ca din niste motive cunoscute deja, intre timp schimbandu-se partidul de guvernamant, la putere nemaifiind cel al lui Vacaroiu, agentia de stiri in cauza a procedat cum nu se poate mai corect si a constituit o comisie neutra care a procedat la evaluarea candidatilor.La finalizarea tuturor verificarilor, pupila feminina a lui Teodosie nu a fost angajata, reducandu-i-se astfel arhiepiscopului posibilitatea de a-si promova ideile si pe acest canal mediatic, al statului. In ultima perioada s-a observat un mare apetit al arhiereului de pune mana pe tot ce este mijloc de presa. Astfel, IPS a incercat sa preia postul TV Pax, tentativa esuata insa, dar recent a intrat in probe Radio Dobrogea la care acesta, alaturi de alti trei angajati ai Arhiepiscopiei, este actionar. Postul apartine societatii comerciale Arhitop-Design, iar actionari sunt, cu procente egale Macedon Petrescu, Mihai Jan, Tanasescu Eugen, cu cate 25%, Caraiane Tanase cu 20% si Scurtulescu Liviu, cu 5%. Primul dintre actionari este Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului si a toata Dobrogea. Cele 24 de ore de emisie vor fi impartite intre Radio Dobrogea (ortodox), Radio Vocea Sperantei (adventist) si Radio Vocea Evangheliei (evanghelist).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii