Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 14 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

ro

13 Jan, 2022 20:31 1426 Marime text
  • Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de peste 256 milioane lei, a informat, joi, DNA.









Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).







Astfel, arată sursa citată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.






Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie - la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre - la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. - şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).





 


"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.







La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.






 

"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.












Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).







DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu - S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).





"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", mai precizează procurorii.







Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii