Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul unei firme din Constanţa acuzat de înşelătorie, pus în libertate

ro

26 Nov, 2012 00:17 4547 Marime text
patron_tribunalul_tulcea.jpgJudecătorii Tribunalului Tulcea au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Vasile Burlan, de 30 de ani, din Tulcea, suspectat că a înşelat o societate comercială şi a creat un prejudiciu de peste 230.000 de lei. Decizia Tribunalului a fost deja atacată cu recurs, cauză ce se va judeca la Curtea de Apel Constanţa.

Amintim că, zilele trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au identificat, pe raza municipiului Constanţa, pe Vasile Burlan, de 30 de ani, din municipiul Tulcea, suspectat că în luna august, folosind un nume fals şi calitatea falsă de reprezentant al unei firme din Constanţa, ar fi achiziţionat de la o societate comercială din comuna Horia, judeţul Tulcea, peste 65.000 de kilograme de seminţe de floarea soarelui şi peste 72.000 de kilograme de grâu, fără a achita preţul mărfii. Prejudiciul cauzat furnizorului prin efectuarea acestor operaţiuni este estimat la peste 230.000 de lei. „În momentul identificării, bărbatul deţinea un pistol cu gaze şi 4 cartuşe, dar din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că Vasile Burlan nu figurează ca fiind autorizat să deţină, să poarte şi să folosească nicio categorie de arme. Suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi port de armă neletală fără drept", conform organelor de anchetă. Conform minutei judecătoreşti, Burlan nu are voie să părăsească localitatea în care locuieşte fără încuviinţarea Tribunalului Tulcea pe o perioadă de 30 de zile. Mai mult decât atât, bărbatul nu are voie să se apropie de Gelu Cornel Cîrnat, de Stelian Postolache, Alexandru Florin Acceleanu, Marian Moglan, Alexandru Guţu, Gheorghiţă Neacşu, Iulian Doroican, Gheorghe Grameni, Lucian Şurculescu, Dumitru Tudor, Iancu Anagnoste, Georgian-Florin Căruş, Cornel Stănescu, Aurelian Anghel şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii