Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupta pentru CSM Vicepreşedintele Tribunalului Constanţa a obţinut 53 de voturi

ro

15 May, 2012 00:00 1527 Marime text
Vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecătoarea Anca Jeanina Niţă, va intra în turul al doilea în alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Conform informaţiilor difuzate de Lumea Justiţiei, magistratul constănţean a întrunit un număr de 53 de voturi în urma adunărilor generale ale judecătorilor de la tribunalele din întreaga ţară.

Publicaţia Lumea justiţiei a informat că, în urma adunărilor generale ale judecătorilor de la tribunalele din ţară, care s-au desfăşurat în urmă cu circa zece zile, s-au depus candidaturi pe circumscripţiile a şase curţi de apel. Printre rezultatele înregistrate de magistraţii care au optat pentru Consiliul Superior al Magistraturii, judecătoarea Anca Jeanina Niţă, singurul magistrat constănţean care s-a arătat interesat de CSM, a întrunit un număr de 53 de voturi. Anca Jeanina Niţă este unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Tribunalului Constanţa şi este, totodată, singurul candidat pe circumscripţia Curţii de Apel Constanţa. Alături de judecătoarea din Constanţa, potrivit sursei citate, în urma rezultatelor primului tur pentru alegerile la CSM, pe circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti judecătoarea Mona Lisa Neagoe a întrunit un număr de 144 de voturi, în timp ce judecătorul Florin Encescu, de la Curtea de Apel Craiova, a obţinut 58 de voturi. În continuare, judecătorul Florin Alexandru Andrei a luat 48 de voturi candidând pe circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, iar magistratul Petre Dinescu, de la Curtea de Apel Piteşti, a obţinut 46 de voturi. Nu în ultimul rând, judecătoarea Natalia Floarea Roman, de pe circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, a întrunit un număr de 37 de voturi. Conform publicaţiei Lumea justiţiei, candidaţii se vor lupta pentru postul din Consiliul Superior al Magistraturii ce urmează să fie lăsat liber de judecătoarea Ana Lăbuş. Turul al doilea al alegerilor se va desfăşura pe data de 18 iulie 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii