Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:58 23 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Colonelul inginer Smarandache Ion Florea

ro

23 Apr, 2019 00:00 559 Marime text
Îndoliată familie, onorați camarazi, stimați prieteni, rude și amici,
Suntem astăzi aici, la căpătâiul celui care a fost colonelul inginer Smarandache Ion Florea, care ne-a părăsit în urma unei suferințe îndelungate, într-un moment de mare și creștinească sărbătoare - Ziua Floriilor, tocmai la onomastica numelui său.
 
Cu scumpul meu prieten m-am cunoscut, am crescut, am învățat și l-am însoțit drept camarazi de nădejde ai Marinei Militare Române, ca doi fii ai unor familii numeroase din ținutul Oltului, megiași Teleormanului și Romanaților.
 
Cine a fost colonelul Smarandache?
A fost fiul lui Ion și Virgina, țărani gospodari din comuna Călinești, ulterior Radomirești, satul Poiana; dar nu a fost orice fiu ci unul care a fost și va rămâne ca etalon de onoare pentru el și pentru toți cei ce l-au cunoscut. S-a născut pe 14 august 1930, în localitatea de mai sus, fiind în compania a încă 7 frați și surori care împreună au urmat corectitudinea, cinstea și marele spirit gospodăresc al părinților săi. A absolvit studiile primare în satul natal și studiile liceale la Liceul „Anastasescu” din Roșiorii de Vede.
 
După ce a dat examenul de admitere la acest renumit liceu, la îndemnul și cu sprijinul mamei sale, nea Ion, tatăl său, a întrebat-o pe soție: „– Și cu ce o să îl ținem noi la liceu?!”. „ – Cu inteligența, munca și perseverența lui!” a răspuns aceasta.
 
Odată intrat la Liceul „Anastasescu”, s-a remarcat printre cei mai buni elevi la disciplinele exacte. Pentru a continua studiile, în calitatea lui de bun sportiv a fost inclus în echipa de fotbal „Țesătoria” Roșiori, drept cel mai bun centru înaintaș. După absolvirea liceului, a fost selecționat și admis la Facultatea de Construcții din Academia Tehnică Militară, pe care a absolvit-o în 1956, cu gradul de locotenent major inginer.
 
Potrivit instrucțiunilor de pe atunci, a intrat în corpul ofițerilor încă după absolvirea anului I de facultate, cu gradul de sublocotenent apoi în anul doi, cu gradul de locotenent și, în sfârșit, în anul 1956, cu gradul de locotenent major. Din anul 1952 și până în anul 1978, a parcurs ierarhia tuturor gradelor până la cel de colonel inginer. Pentru întreaga sa carieră a fost decorat cu 4 ordine și 12 medalii, prin care i-au fost răsplătite devotamentul, determinarea și performanțele profesionale remarcabile în funcțiile îndeplinite.
 
Fiind cotat ca un foarte bun și promițător inginer de construcții, a fost repartizat la Comandamentul Forțelor Maritime Militare, inițial ca ofițer constructor, șef de birou, inginer șef și, spre final, în funcția de șef de Sector Construcții al Comandamentului Marinei Militare, funcție pe care o va îndeplini până la sfârșitul carierei sale, în anul 1986, când a fost trecut în rezervă.
 
Reputat specialist și bun organizator, s-a bucurat de stima și atenția tuturor comandanților și șefilor de compartimente din Marina Militară. A fost unul dintre apropiații susținători ai ideilor și concepției inginerești ale viceamiralului inginer Grigore Marteș, în compania căruia a finalizat numeroase obiective civile și militare specifice Marinei Militare. Niciodată cu concepea proiectarea și concepția unor lucrări fără o colaborare laborioasă cu ofițerii de marină, care aveau în subordine asemenea obiective.
 
Am fost de multe ori în compania lui și am constatat că, ori de câte ori avea întâlnire, în special cu comandantul Marinei Militare, viceamiralul inginer Grigore Marteș, se lăsa garda jos a unor manifestări de ordin cazon, abordându-se căi și metode științifice de colaborare. Coordona cu maximă responsabilitate și mare exactitate șantierele deschise în toate garnizoanele și de fiecare dată era deosebit de stimat și apreciat de unitățile și instituțiile de construcții folosite din economia națională.
 
În anul 1956 s-a căsătorit cu Teodora Țurcanu (Doris cum îi spunem noi), născută în anul 1936 la Iași, casnică, soție devotată și mamă deosebită. Au dat naștere la doi băieți, Marius Cristinel și Toni, ambii aidoma tatălui lor, dotați intelectual, educați și manierați, cu preocupări și înclinații îndeosebi pentru științele exacte, motiv pentru care au absolvit studii superioare inginerești. Mă bucur nespus de mult că ei sunt astăzi aici și să remarc că, la rândul lor, au câte un fiu, nepoții lui Florică și Doris, la fel de studioși și apreciați în locurile unde i-a dus soarta acestor vremuri, alături de părinții lor.
 
Eu, care la Roșiorii de Vede eram în umbra lui Florică și care, în afara orelor de curs, era un adevărat profesor pentru mine, nu pot să nu îi mulțumesc și să îi spun acum: Scumpul meu Florică nu te-am dezamăgit, te-am ținut și te voi ține întotdeauna la sufletul meu. Nu cred că poate fi la îndemâna oricărui să aibă în preajmă asemenea prieteni devotați ca Florică și Dori, care mi s-au alăturat în a o primi cu căldură și pe Zâna, soția mea, în valoroasa lor familie.
 
Poate că, provenind din familii numeroase, creșterea și educația curată și sinceră a țăranului român au fost și vor rămâne fundamentale pentru respectul nostru reciproc. Ce pot să mai fac?! Îl salut acum, în fața dumneavoastră, cu durere în suflet dar cu aceeași mare afecțiune, îi îmbrățișez pe toți ceilalți membri ai familiei și îi asigur că atâta timp cât o să le mai fiu în preajmă și valid, voi fi mereu alături de ei.
 
Ce este bine să faci în viață? Să muncești cinstit și cu demnitate, în dorința de a face numai bine tuturor celor în compania cărora trăiești și muncești. Este bine deci să trăim arzând și nu putrezind, să ne ajutăm și apreciem reciproc, iubindu-ne unii pe alții. Așa a fost Florică, așa l-am cunoscut noi și pentru aceasta nu trebuie să uităm ca în viața de zi cu zi să ne ajutăm și să ne iubim aproapele. Sunt aici, astăzi, atât de multe persoane și personalități care l-au cunoscut pe Florică și familia sa, frați, surori și nepoți din comuna natală a răposatului și a lui Doris, dar regret că foarte mulți au trecut în cele veșnice sau unii sunt în imposibilitate de a se deplasa.
 
Dumneavoastră, celor prezenți, vă mărturisesc, încă o dată, respectul și prețuirea mea imensă pentru Florică, pe care nu l-am părăsit până în ultimele sale clipe de viață. Sunt zdruncinat, sentimental și moral că îl pierdem astăzi pe Florică, dar el, prin sufletul său nobil, prin bunătatea și frumusețea sa de caracter, se îndreaptă către ceruri spre a-i întâlni pe cei pe care i-a iubit și stimat. Dați-mi voie ca acum, la final de evocare a personalității acestui demn camarad, să îi urez să zboare către un cer senin și să fie veșnic fericit, asigurându-l că nu va fi uitat niciodată.
 
ADIO, scumpul meu prieten și camarad. Să-ți fie somnul lin!
Onoare vouă, demni urmași ai unui asemenea om de omenie!
 
Dumnezeu să-l odihnească!
 
Despre contraamiral de flotilă în retragere Niculae Ștefan
 
Fiul Gherghinei şi al lui Paraschiv Ştefan, Niculae Ștefan s-a născut pe 29 august 1935, în comuna Tufeni, judeţul Olt. A absolvit Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanța (1957), Academia Militară Generală, Facultatea de Marină (1978, şef de promoţie), Cursul postacademic (1985) și Cursul de perfecţionare conducere învăţământ şi pregătire didactică (1986).
A urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de locotenent (2 octombrie 1957) la cel de contraamiral de flotilă în retragere (D.P. 1562 din 22 octombrie 2009).
Inițial, a activat în calitate de comandant de pluton de Artilerie de Coastă la Bateria Agigea (1957-1958), adjutant al comandantului Marinei Militare, contraamiralul Mihai Nicolae şi ulterior al contraamiralului Florea Diaconu (1958-1960), ofiţer 2 la Secţia Tehnică de Înzestrare a Marinei Militare (1960-1962).
Ulterior a fost comandant de subunitate de elevi şi şef de cabinet de specialitate la Şcoala Militară Superioară de Marină (1962-1965), comandant al Unităţii de Luptă Artilerie la vânătorul de submarine 1 din Divizionul 50 Vânătoare de Submarine Mangalia (1965-1966), comandant de companie de elevi la Şcoala Militară Superioară de Marină şi detaşat ofiţer secund la nava-şcoală Mircea (1966-1967), respectiv ofiţer în statul-major al Şcolii Militare Superioare de Marină (1967-1976).
După absolvirea Academiei Militare Generale a fost numit şef de stat-major la Divizionul Nave-Şcoală (1978-1980), ofiţer 1 în Secţia Regulamente a Marinei Militare şi secretar al „Buletinului Marinei Militare” (1980-1981), locţiitor al şefului Secţiei Cadre din Comandamentul Marinei Militare (1981-1982), şef de stat-major al Şcolii Militare Maiştri de Marină (1982-1985), comandant al Divizionului 545 Artilerie de Coastă Midia (1985-1990) și locţiitor al comandantului Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” (1990-1993).
Pe 15 aprilie 1993 a fost trecut în rezervă. Ulterior a fost adjunct al şefului Corpului Gardienilor Publici Constanţa (1993-2002).
Este coautor la „Monografia promoţiei 1957 a Şcolii Militare Superioare de Marină” (2008) şi ediţia a II-a (2012), albumul ,,România la bicentenarul S.U.A. Primul voiaj transatlantic al navei-școală ,,Mircea” (4 martie – 30 august 1976)” (2016) şi autor al „Monografiei Concursului de matematică «Viceamiral Vasile Urseanu»” (2015) și al volumului memorialistic ,,De la Vedea la Marea cea Mare” (2017).
Este membru (din 1994) şi prim-vicepreşedinte (din 1998) al U.N.C.M.R.R., Organizaţia judeţeană „Contraamiral Horia Macellariu”, membru al L.N.R. şi al Asociaţiei „Clubul Amiralilor” şi membru fondator al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” – ALUMNI (2007).
A fost distins cu Ordinul „Meritul Militar” clasele a III-a, a II-a şi I, Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a şi I şi Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de cavaler cu însemne pentru militari.
Este cetăţean de onoare al comunei Tufeni, jud. Olt (octombrie 2006) și al municipiului Constanța (27 noiembrie 2015).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii