Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma lui Ionuţ Barbu vrea evenimentele Ministerului Mediului

ro

14 Oct, 2010 00:00 1508 Marime text

Una dintre unităţile comerciale administrate de Ionuţ Barbu, SC Power Marine SA, firmă de care se leagă Class One Romanian Grand Prix, a blocat o licitaţie a Ministerului Mediului şi Pădurilor. Asta, după ce s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, solicitând eliminarea a două puncte din caietul de sarcini, respectiv probarea experienţei similare a coordonatorului de proiect prin prezentarea dovezilor privitoare la derularea unui număr de minim trei evenimente/proiecte similare cu finanţare internaţională.

La sfârşitul lunii trecute, SC Power Marine SA a transmis prin e-mail contestaţia nr. 101/27.09.2010, completată prin adresa nr. 102/05.10.2010 înregistrata la consiliu sub nr. 34967/06.10.2010. Firma administrată de Ionuţ Barbu s-a arătat nemulţumită de adresa nr. 106501/21.09.2010 reprezentând răspunsul autorităţii contractante, în speţă Ministerului Mediului şi Pădurilor, la solicitările de clarificări privind prevederile documentaţiei de atribuire, întocmită în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte“ a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „organizare evenimente cu privire la implementarea POS Mediu“, organizată de Ministerului Mediului şi Pădurilor. Mai exact, Power Marine a solicitat consiliului obligarea ministerului de a lua toate măsurile necesare pentru eliminarea din punctul V4 - capacitatea tehnică şi/sau profesională din fişa de date a achiziţiei (pag. 8) a prevederilor referitoare la condiţia probării experienţei similare a coordonatorului de proiect prin prezentarea dovezilor privitoare la derularea unui număr de minim trei evenimente/proiecte similare cu finanţare internaţională. În urma analizării documentaţiei, CNSC a decis să admită contestaţia formulată de SC Power Marine SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Ministerul Mediului şi Pădurilor. Pe cale de consecinţă, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a dispus ca firmele interesate de licitaţie să fi derulat cel puţin un eveniment/proiect de natură similară şi anume organizare/servicii pentru evenimente similare (conferinţe, congrese, reuniuni sau altele asemenea). Tot CNSC a decis stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor pe care ministerul o va publica în SEAP, după care va continua procedura de atribuire. 

Conferinţe de 480.000 lei 

După cum ne-a declarat Ionuţ Barbu, licitaţia Ministerului Mediului şi Pădurilor dispune de un buget de 480.000 de lei. După cum am arătat şi în ediţia trecută, societăţile Grup Servicii Petroliere şi Follow Me şi-au vândut acţiunile pe care le deţineau în SC Power Marine SA. Conform datelor oficiale, în anul 2007 Power Marine a avut ca fondatori societatea GSP SA a celui mai bogat dobrogean şi Follow Me SRL, iar ca administrator pe Ionuţ Sorin Barbu. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii