Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:48 28 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dramă la Judecătoria Constanţa Mamă condamnată pentru uciderea din culpă a celor doi copii

ro

08 Mar, 2012 01:09 1625 Marime text
ucidere_-_sala_de_judecata3.jpgŞeila Meneveli, fostă Stoica, mama celor doi micuţi morţi în urma unui incendiu după ce au fost lăsaţi singuri în casă cu aragazul aprins, să se încălzească, a fost găsită vinovată de magistraţii Judecătoriei Constanţa de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Cu doi dintre cei trei copilaşi morţi, femeia a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, însă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termenul de încercare fiind stabilit la şapte ani.

Sentinţa a fost pronunţată de completul prezidat de magistratul Leonard-Iustin Bourceanu din cadrul Judecătoriei Constanţa şi poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel. În actul de sesizare a instanţei, întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, se arăta că fapta pentru care femeia a fost condamnată la închisoare cu suspendare sub supraveghere s-a petrecut în urmă cu trei ani, la sfârşitul lunii ianuarie 2009, în Murfatlar. Cu doi copii, de doi şi respectiv trei ani, lăsaţi cuminţi în casă, şi cu soţul la serviciu, Şeila Stoica a plecat de dimineaţă să-l ducă pe fiul cel mare, în vârstă de şase ani, la grădiniţă. Nu era pentru prima oară când micuţii rămâneau singuri acasă, cât dura drumul până la grădiniţă şi înapoi, se întâmpla aproape zilnic. Femeia pleca, îl ducea pe băieţel la grădiniţă şi se întorcea la cei doi micuţi închişi în casă. Nu era cea mai bună soluţie, dar funcţiona. Şi totuşi, în dimineaţa respectivă, lucrurile au scăpat de sub control. La vremea aceea, presa a scris că, fiind foarte frig afară, femeia ar fi lăsat aragazul aprins, pentru ca fetiţa şi băieţelul rămaşi acasă să se încălzească. Şeila Stoica a negat constant această ipoteză. Totuşi, cum-necum, focul a izbucnit violent. Vecinii au chemat pompierii imediat ce şi-au dat seama că locuinţa familiei Stoica era în flăcări. Pentru cei doi micuţi însă era prea târziu. Copilaşii au ars de vii şi nimeni, nici vecinii şi nici pompierii, nu a mai putut să-i salveze din ghearele morţii. Întoarsă de la grădiniţă, tânăra mama a văzut fumul gros şi agitaţia din jurul casei sale. Neavând ferestre, singura cale de acces spre micuţii prinşi în interior era uşa îngustă, grav afectată de flăcări. Copilaşii erau pierduţi. Focul a fost stins după circa o oră şi jumătate, timp în care majoritatea bunurilor familiei Stoica au fost mistuite. La întreaga tragedie asistase bunicul celor doi micuţi, care a privit neputincios cum copiii piereau. Ancheta deschisă de specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a stabilit faptul că incendiul ar fi avut drept cauză aragazul lăsat aprins şi situat lângă un cuier plin de haine, care s-au aprins aproape instantaneu. De menţionat că în procesul penal în care mama a fost judecată pentru ucidere din culpă nu s-a u constituit părţi civile, astfel că nimeni nu a ridicat pretenţii privind daunele materiale sau morale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii