Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorii „cu greutate" arestaţi de Tribunal cer libertatea la Curte

ro

10 Mar, 2011 02:58 1806 Marime text
Ene_Stefan_Oil_Terminal.jpgFostul director general al Oil Terminal, Ştefan Ene, va fi adus astăzi în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, pentru a-şi cere libertatea.

Alături de el, vor implora instanţa şi Octavian Iulian Natu, fost director general al SC Petrotrans SA, Mihai Moise, reprezentant al SC N.A.C. Industrii SRL Bucureşti, dar şi Marian Toma, director de producţie în cadrul aceleiaşi firme. Acuzaţi de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi complicitate la cele două infracţiuni, cei patru bărbaţi au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, după ce magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea de arestare formulată împotriva lor de procurorii DNA Constanţa. La momentul reţinerii celor patru, anchetatorii au precizat că la mijloc ar fi fost vorba despre o mită de circa 50.000 de dolari pe care Ene ar fi solicitat-o pentru a determina încheierea unui contract avantajos pentru SC N.A.C. Industrii SRL Bucureşti cu Oil Terminal. Cazul se va judeca astăzi, de la ora 10.00, la Curtea de Apel Constanţa, la Completul 1 urgenţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii