Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:45 22 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai scurt mandat din istoria MAI Câte ore a stat Nicolae Moga în fruntea Ministerului de Interne

ro

31 Jul, 2019 00:00 826 Marime text
La şase zile de la depunerea jurământului, ministrul de Interne, Nicolae Moga, a anunţat, ieri, că demisionează, în contextul crimelor de la Caracal. Nicolae Moga are cel mai scurt mandat din istoria Ministerului Afacerilor Interne, respectiv 144 de ore (6 zile x 24 de ore/zi).
 
„În urma unei discuţii pe care am avut-o cu doamna ministru Dăncilă, am decis să mă retrag din fruntea MAI. Retragerea din această demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister. Am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor. Toate cercetările vor continua. Am încredere în oamenii oneşti din minister şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere. Trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor”, a declarat Nicolae Moga, potrivit digi24.
 

Carmen Dan, înlocuită de Nicolae Moga

 
Pe data de 24 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care s-a luat act de demisia Danielei Carmen Dan, ministrul Afacerilor interne, şi s-a constatat încetarea funcţiei de membru al Guvernului. De asemenea, tot pe data de 24 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care s-a numit în funcţia de membru al Guvernului Nicolae Moga, ministrul Afacerilor interne.
 
Zilele trecute, tot în contextul crimelor de la Caracal, general-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi-a înaintat demisia preşedintelui României.
 
Printr-un comunicat de presă, general-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca a precizat: „Demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadvertenţe sau ca urmare a celei mai mici umbre de vinovăţie în exercitarea funcţiei de preluare şi localizare a apelurilor de urgenţă 112 de către STS, a neglijenţei mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităţilor care privesc datoria mea şi a tuturor angajaţilor de a garanta funcţionarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare şi a celor pe linia 112“. „Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituţiei“, a conchis Ionel-Sorinel Vasilca.
 
Citeşte şi:
 
Ionel-Sorinel Vasilca, şeful STS, şi-a dat demisia, după crimele din Caracal! Cine sunt cei 12 generali care au condus instituţia

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii