Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:34 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat după ce a provocat un accident în zona Penitenciarului Poarta Albă

ro

02 Sep, 2014 00:00 830 Marime text
Ştefan Ioan, şoferul care a pătruns, duminică seara, pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism în zona Penitenciarului Poarta Albă, a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri.

Amintim că duminică, în jurul orei 19.45, Ştefan Ioan, în vârstă de 54 de ani, a condus un autoturism Dacia Logan, pe DJ 228. Ajungând în zona Penitenciarului Poarta Albă, aflat în stare de ebrietate, bărbatul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ pluvial.
Potrivit oamenilor legii, Ştefan Ioan a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar şi recoltarea probelor biologice. Ca urmare, ieri, Judecătoria Medgidia a decis arestarea preventivă a acestuia.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii