Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 12 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Boeru, invitatul Bibliotecii Județene Constanța la o nouă ediție a evenimentului „Portret de autor”

ro

11 Jun, 2025 09:42 220 Marime text


Pe 13 iunie 2025, ora 14,00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța vine în fața publicului unul dintre cei mai prolifici și impactanți scriitori dobrogeni – prozatorul Bogdan BOERU. Născut pe 15 iunie 1975, la Constanța, din „palmaresul mirciștilor” (absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța), Bogdan Boeru are o activitate literară cu adevărat de invidiat: debutează cu poezie, dar, cu timpul, își găsește locul confortabil și în proză, publicând nuvele și romane care i-au fost deja traduse în bulgară, engleză, italiană. Este membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2019.

Bogdan Boeru, creator polivalent, nu se rezumă doar la producția literară: îi putem admira atât în zona muzicală (împreună cu formațiile Mysteria – muzică ambientală și Interius Dei – Heavy Metal, are numeroase apariții discografice), cât și în cea a cinematografiei (scurt metraje, film documentar, dar și spoturi publicitate!) și tot nu ne putem opri aici, căci Bogdan Boeru a organizat expoziții de fotografie și sculptură și alte evenimente culturale.

Pe 13 iunie 2025, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, ora 14,00, când vă așteptăm la „Portret de autor cu Bogdan Boeru” poate că ar fi mai simplu și mai ușor, fără îndoială, să „povestim” ce nu a putut realiza invitatul nostru, pentru că, ne temem că, trecând în revistă întreaga operă literară a lui Bogdan Boeru, timpul nu va avea răbdare cu noi...

Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii