Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află care sunt sfaturilor poliţiştilor rutieri la început de iarnă

ro

21 Nov, 2012 03:01 1950 Marime text
sfaturi_politie_cauciucuri_de_iarna.jpgAvând în vedere apropierea sezonului de iarnă, poliţiştii le reamintesc şoferilor regulile de bază cu privire la pregătirea autovehiculelor şi la conduita în trafic.

Pentru a evita efectele negative pe care sezonul rece le are asupra autovehiculelor, primele lucruri pe care şoferii ar trebui să le aibă în vedere sunt: verificarea sistemului de degivrare şi climatizare, verificarea sistemului de lumini, inclusiv cele pentru ceaţă şi dotarea autovehiculelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă, lanţuri antiderapante, săculeţi de nisip, lichid de parbriz specific temperaturilor scăzute, precum şi antigel.

Legea prevede sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi a autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Amenda este, în aceste cazuri, de la 9 la 20 de puncte-amendă, respectiv între 630 şi 1.400 de lei, iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

În ceea ce priveşte conduita pe timpul deplasărilor, poliţia rutieră vine în ajutorul conducătorilor de autovehicule cu recomandarea de a adapta permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei),

De asemenea, ei sunt sfătuiţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu gheaţă, polei, mâzgă sau zăpadă bătătorită şi să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare, semnalizare, cât şi cel de climatizare.

Şoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a preveni producerea unei coliziuni atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile, să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor.

În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, conducătorii auto trebuie să acţioneze din timp ştergătoarele de parbriz, iar în situaţia unor căderi masive de zăpadă care vor impune închiderea sau restricţionarea temporară a accesului pe anumite drumuri, conducătorii auto trebuie să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri sau ale semnalizării corespunzătoare.

Nu în ultimul rând, şoferii începători sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii