Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident în județul Tulcea. Este implicat și un tânăr din Năvodari. Două victime. Dinamica evenimentului rutier

ro

12 Jul, 2020 03:08 2411 Marime text
  • Ieri, după amiază, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Irina Manolache, purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea, spune că „din primele verificări a rezultat faptul că o femeie de 43 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN22-E87 (Mihai Viteazu- Baia) nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 31 de ani, din Năvodari, care circula din sens opus”.

În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri din al doilea autoturism.

Oficialul polițiției din Tulcea mai spune că ambii conducători posedau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
 
Sursa foto: IPJ Tulcea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii