Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Ultimul Rege din istoria României, condus pe ultimul drum. Ceremonie funerară impresionantă. Mii de oameni şi-au luat adio de la Regele Mihai

ro

18 Dec, 2017 00:00 2111 Marime text
A fost nevoie să moară ultimul rege din istoria României pentru a i se recunoaşte meritele. Trei zile de doliu naţional au fost decretate în România, timp în care mii de oameni au mers la Palatul Regal din Bucureşti să îi aducă Regelui Mihai un ultim omagiu.
 
Alte mii de oameni au asistat la ceremonia organizată în cinstea regelui şi au aşteptat cu orele să vadă cortegiul funerar. Televiziunile de ştiri s-au întrecut în a prezenta imagini în direct de la funeralii şi zeci de invitaţi şi-au dat cu părerea despre cel care a fost ultimul monarh al ţării.
 
Jurnalele de ştiri au fost dedicate aproape în totalitate înmormântării Regelui şi au fost amintite momente importante din istoria României influenţate de personalitatea monarhului.
 
Zeci de personalităţi au participat la ceremonia funerară, alături de mii de români care au vrut să-i aducă un ultim omagiu Regelui. În gările de pe traseul Trenului Regal, ce a transportat sicriul cu trupul regelui, oamenii au aşteptat cu orele să vadă trecând garnitura de tren.
 
Mii de oameni au venit să-şi ia rămas-bun de la Rege şi la Curtea de Argeş. Mulţimea a aplaudat, a scandat numele fostului suveran şi a aprins luminile telefoanelor mobile. Cortegiul funerar s-a deplasat de la Gară către Catedrala Arhiepiscopală şi Regală, pe un traseu de aproximativ trei kilometri care străbate oraşul de la sud la nord. De-a lungul traseului, dar şi în zona Mănăstirii Curtea de Argeş, mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai. 
 
După încheierea slujbei, sicriul a fost purtat într-o procesiune, pe jos, către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde a avut loc ceremonia de îngropare. Au fost trase salve de tun şi au fost intonate imnul naţional al României şi imnul regal.
 
După mai bine de o săptămână în care aproape toate subiectele analizate s-au axat pe moartea şi funeraliile Regelui Mihai, viaţa a reintrat în normal şi au fost reluate protestele în multe oraşe din ţară, în speranţa că se va reuşi influenţarea autorităţilor în sensul renunţării la modificările aduse Legilor Justiţiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii