Editorial: Colinde, colinde... Dar cine mai are vreme de colinde?!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:07 17 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Colinde, colinde... Dar cine mai are vreme de colinde?!

ro

15 Dec, 2016 00:00 1629 Marime text
E postul Crăciunului şi e ger. Ninsorile par să nu fie departe. Fără omătul afânat, de un alb nepământean, impecabil şi scânteietor, care să scârţâie sub tălpi, sărbătorile de iarnă nu mai au parcă acelaşi farmec. Dar se poate şi fără zăpadă. Un Crăciun „uscat”, cum s-ar spune. Dar fără colinde se poate? Fără colindele acelea tradiţionale cântate de către copii, mai mici sau mai mari, cu bucurie pură, domol sau... săltăreţ, după cum cer „partiturile” nescrise, lăsate moştenire din generaţii în generaţii. Acele cântece care răscolesc, emoţionează, îmblânzesc chiar şi care te pregătesc pentru vestea cea minunată, pentru acel praznic luminos al Naşterii Pruncului Iisus „mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel” în Ieslea Bethleemului. O imagine cât toate cuvintele frumoase din lume, o icoană înduioşătoare, ce înmoaie inima oricărei mame care creşte sau a crescut odrasle. Un copilaş multiplicat în milioane de prunci fără prihană.
 
„Unde sunt zăpezile de altădată?”, se întreba Villon, poetul. Într-adevăr, unde sunt?! Dar oare unde sunt colindele de altădată? Dar unde sunt copiii de la sfârşit de secol XX sau chiar de la început de secol XXI, care, cu căciulile şi fularele trase până la ochii scânteindu-le de o bucurie imensă şi pură, neînţeleasă de cei mari, cu obrajii îmbujoraţi de ger, înfruntau „pericole”: întuneric, nămeţi „cât casa”, uneori, şi câinii lăsaţi slobozi, strigând pe la porţi „Primiţi cu colindul?”, pentru ca în Ajun de Crăciun să le aducă vecinilor vestea cea mare a Naşterii?! Ce au devenit ei? Când li s-au întinat ochii şi când li s-au împietrit sufletele?
 
Nu demult, copiii colindau din suflet, cântau unul sau două colinde şi se mulţumeau cu puţin, doar cu câţiva „gologani”, cu mărunţiş. Bucuria lor cea mai mare era că fuseseră „primiţi” de către gazde. Azi, copiilor le este ruşine să mai plece la colindat. Au şi de ce: mulţi nu-i (mai) primesc. Care să fie motivul?! Iar când se încumetă să pornească la urat, sunt animaţi de perspectiva câştigului. Nu în monede, ci în hârtii cu măcar un zero. Iar repertoriul lor se reduce doar la un refren (strofă) din cel mai simplu colind, repetat(ă) cel mult de două ori. Pentru aceşti copii, moş crăciunul inventat de Coca Cola, rubicond, cu barbă albă şi haină roşie, e mai real decât Pruncul Iisus. Pentru ei, cadourile „moşului” sunt mai de preţ decât darurile nepreţuite ale lui Iisus. Oare de ce? Poate pentru că cei mari, care abia au aşteptat să aibă „libere” de Crăciun, au uitat, ei înşişi, să facă din sufletul lor iesle primitoare pentru Pruncul Iisus, „mititel, înfăşeţel”, şi pentru mama sa, Maria.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii