Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:45 01 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei. CSM Constanța, de la 2-0 la 2-3! Florin Voinea - „Când lași o echipă precum CSM București să-și găsească ritmul, e greu apoi să faci față“ (VIDEO)

ro

01 Dec, 2025 17:00 156 Marime text
Florin Voinea. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)
  • CSM Constanța a pierdut meciul și a obținut doar un punct din confruntarea cu CSM București, deși, pe parcursul disputei, s-a aflat și în postura de a realiza o victorie de trei puncte! 
 
În etapa a șaptea a Diviziei A1, echipa feminină de volei CSM Constanța a cedat dramatic pe teren propriu cu CSM București, scor 2-3, după ce gazdele au condus cu 2-0 la seturi!
 
Formația de pe litoral, pregătită de Florin Voinea și Radu Began, s-a ales doar cu un punct din acest meci, dar putea obține mai mult (două puncte sau chiar trei), având în vedere că a avut 2-0, iar, în setul patru, pe când conducea la 2-1 la seturi, s-a aflat în avantaj cu 23-22! „CSM Constanța și CSM București au oferit un meci intens, de cinci seturi, câștigat de echipa vizitatoare, care a revenit spectaculos pe tabelă de la 0-2! A fost 13-15 în tie-break, după un joc disputat, cu mingi controversate și momente pe muchie de cuțit“, este mesajul CSM Constanța.
 
O bună șansă de a închide meciul, ratată
 
Florin Voinea a menționat că, în finalul setului patru, voleibalistele de pe litoral au avut o bună șansă de a încheia meciul pentru o victorie cu maximum de puncte.
 
„N-am mai găsit resurse, n-am mai reușit să fim lucizi, am pierdut ritmul jocului. Când lași o echipă precum CSM București să-și găsească ritmul, e greu apoi să faci față. N-am gestionat foarte bine finalul setului patru. Acolo am jucat o bună șansă să închidem meciul, dar n-am reușit, din păcate, să facem aceasta. În tie-break, la fel, s-a decis pe final de set, în urma unor mingi pe care cred că le puteam gestiona mai bine, astfel încât să obținem mai mult din meci. Publicul îl simțim mereu aproape. Ne-am învățat cu fanii, tocmai de aceea avem și aceste momente bune de joc acasă. Dezamăgirea este că nu reușim să fim o echipă mai solidă, mai robustă, mai atentă pe niște situații care, din punctul meu de vedere, stau la îndemâna noastră“, a menționat Florin Voinea.

 
„Nu am vorbit îndeajuns de mult“
 
Andreea Cimpu. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Consider că, în anumite momente, totuși, comunicarea nostră a avut de suferit. Nu am vorbit îndeajuns de mult și nu ne-am ajutat cum speram. Ne doream mult cele trei puncte. Suntem OK și cu acest punct, iar în retur sperăm să venim acasă cu victoria. Ne-au plăcut suporterii, i-am simțit când au încercat să pună cumva presiune pe adversare. I-am simțit de la început până la sfârșit și sperăm să ne susțină și în continuare, indiferent de rezultatele pe care le avem“, a punctat și voleibalista Andreea Cimpu.  
 

Alexandra Sobo. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Am fost plăcut surprinsă de evoluția fetelor de la Constanța. Ne așteptam să fie un meci greu, dar mă bucur că am revenit și am reușit să luăm niște puncte“, a spus și Alexandra Sobo, de la CSM București.
 
Rezultate etapa a 7-a

CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - CSM Volei Alba-Blaj 0-3
CS Rapid București - CSM Corona Brașov 0-3
CS U Cluj - CSO Voluntari 2005 1-3
CS Dinamo București - CSM Lugoj 3-0
CSM Constanța - CSM București 2-3.


Clasament
  1. CSM Volei Alba-Blaj - 18p
  2. CSO Voluntari 2005 - 18p
  3. CS Dinamo București - 17p
  4. CSM Corona Brașov - 15p
  5. CSM București - 11p
  6. CSM Lugoj - 9p
  7. CSM Constanța - 7p
  8. CS Rapid București - 6p
  9. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - 4p
  10. CS U Cluj - 0p.
Urmează meciul cu vicecampioana
 
În etapa viitoare, pentru CSM Constanța urmează, sâmbătă, 6 decembrie 2025, meciul din deplasare, cu CSO Voluntari 2005, vicecampioana României din sezonul trecut și campioana de acum doi ani.
 
„Obiectivul nostru este diferit anul acesta față de cel al Voluntariului, dar mergem să căpătăm încredere în noi, să fim mai consistenți în acțiunile noastre de joc, să putem fi mai disciplinați și, de ce nu, să sperăm că putem învinge o echipă cu obiective de genul Voluntariului“, a arătat Florin Voinea
 
„Vom pregăti partida, vom analiza ce nu a mers cu CSM București și sperăm să ne îmbunătățim evoluția“, a spus Andreea Cimpu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.   
    
Citește și:
 
Volei
CSM Constanța a condus cu 2-0 la seturi în meciul cu CSM București, dar a cedat dramatic! (GALERIE FOTO)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii