Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cât de utile sunt activitățile preventive organizate de polițiști în școli. Mai mulți elevi, în pericol la școală

ro

10 Nov, 2022 00:00 1664 Marime text
Zilele trecute, pe mai multe grupuri de Facebook, inclusiv pe cele de mămici era analizat și disecat un filmuleț surprins într-o sală de clasă din județul Ilfov acolo unde polițiștii au îndrăznit să intre în școală și să verifice ghiozdanele elevilor. Trei polițiști au intrat într-o clasă, iar unul dintre ei le-a cerut elevilor să scoată din buzunare și din ghiozdane tot ce au și să pună pe bănci.

În timp ce copiii își scoteau obiectele din ghiozdane, polițistul i-a întrebat dacă au obiecte periculoase.
Oamenii legii ar fi justificat acțiunea spunând că au avut informații că există elevi care vin la școală cu obiecte tăietor înţepătoare, tip briceag, motiv pentru care au desfășurat acțiunea respectivă.

În mediul online cazul a fost aspru taxat astfel că nu  adurat mult și ancheta a ajuns pe masa procurorilor care acum îi cercetează pe polițiști pentru a afla dacă au acționat corect sau nu. Mai exact, s-a dispus cercetarea prealabilă a șapte poliţişti care au participat la acţiune şi a fost sesizat Parchetul pentru posibile fapte de abuz.

Mulți părinți s-au arătat revoltați de caz și nu au ezitat să își spună părerea, în mare parte contra, despre acțiunea oamenilor legii.
La doar câteva zile de la descinderea oamenilor legii, un elev de 13 ani a ajuns la spital, cu răni la abdomen şi antebraţ, după ce a fost înjunghiat de un coleg de 14 ani în pauza dintre ore, la o școală Gimnazială din județul Galați.

În timpul conflictului dintre cei doi, elevul de 14 ani ar fi scos un briceag şi l-ar fi înjunghiat pe celălalt copil în abdomen şi în antebraţ. Minorul de 13 ani a fost a fost transportat la Spitalul de Copii din Galaţi, unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale.

Un alt caz a avut zilele trecute în municipiul Brăila unde un elev a fost urmărit de un coleg de școală până în parcul din apropierea școlii și l-a înjunghiat. Ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat agresoul a revenit la școală și i-a dat unui alt coleg briceagul să îl țină.

În ambele situații a fost întocmit dosar penal.

Un caz a avut loc zilele trecute și la o școală din ilfov acolo unde directorul Școlii Generale "Ioan Vișoiu" din Chitila a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu privire la faptul că, un elev, din clasa a VII a, a pulverizat spray iritant- lacrimogen pe holul unității de învățământ.

„La fața locului s au deplasat imediat polițiștii din Chitila pentru efectuarea activităților specifice precum și un echipaj medical, care la acest moment acordă îngrijiri la două eleve din clasa a VI a.
Polițiștii din Chitila sprijiniți de polițiștii Biroului de Siguranță Scolară Ilfov efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun“ – potrivit reprezentanților IPJ Ilfov.

Oare și în aceste cazuri părinții s-ar fi supărat dacă polițiștii i-ar fi verificat la timp pe elevi și ar fi reușit să împiedice aceste agresiuni între minori? Din păcate agresiunile în școli sunt din ce în ce mai dese și ar trebui ca toți părinții să fie liniștiți și să își știe copiii în siguranță la școală.

Nu este normal să își trimiți copilul la școală și să stai cu teamă că ar putea fi victima unui incident grav. Acțiunile preventive ale polițiștilor ar trebui să fie mai dese și să fie preîntâmpinate astfel de evenimente nefericite.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii