Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:42 22 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră Iulian Cliseru, vicepreşedinte, deţine împreună cu familia patru terenuri şi trei apartamente (documente)

ro

26 Apr, 2018 00:00 714 Marime text
În declaraţia de avere aferentă anului 2016 (completată pe 31 octombrie 2017), Iulian Cliseru, vicepreşedinte la Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, a menţionat la rubrica „Bunuri imobile - terenuri“ patru terenuri intravilane, două în Bucureşti, unul în oraşul Voluntari (judeţul Ilfov) şi unul în municipiul Braşov.
 
Cel din Voluntari are suprafaţa de 625 de metri pătraţi, a fost dobândit în 2003, prin vânzare-cumpărare, coproprietari fiind Iulian Cliseru şi soţia sa, Speranţa. Cei doi sunt coproprietari şi la terenul din Braşov (în suprafaţă de 380 de metri pătraţi, dobândit în 2010) şi la unul din Bucureşti (34,68 metri pătraţi, dobândit în 2016), ambele achiziţionate prin contract de vânzare-cumpărare. Al doilea teren din Bucureşti are suprafaţa de 16,68 de metri pătraţi, Iulian Cliseru şi Speranţa Cliseru au cotă-parte 11/16, iar Chita Cliseru - 5/16.
 
La categoria „Bunuri imobile - clădiri“, sunt trecute trei apartamente, două în Bucureşti şi unul în Braşov, şi două locuri de parcare. La apartamentul din Braşov (de 200 de metri pătraţi, construit în 2010) şi la unul din Bucureşti (120,83 de metri pătraţi, achiziţionat prin vânzare-cumpărare), coproprietari sunt soţii Cliseru, iar la celălalt din Bucureşti, în suprafaţă de 87,7 metri pătraţi, cotele-părţi sunt 11/16 (Iulian şi Speranţa Cliseru) şi 5/6 (Chita Cliseru). Cele două locuri de parcare, de 13,58 metri pătraţi, respectiv 13,31 de metri pătraţi sunt în Bucureşti, au fost dobândite în 2016, prin vânzare-cumpărare, iar coproprietari sunt soţii Cliseru.
 
În declaraţia de avere aferentă anului 2017 este menţionat şi un autoturism Mercedes C Classe, an de fabricaţie 2008, obţinut prin cumpărare.
Vicepreşedintele Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră a declarat şi două conturi bancare, unul în valoare de 74.786 de dolari, deschis în 2014, la Raiffeisen Bank, iar celălalt - de 625 de euro, deschis în 2007 la BCR.
 
Iulian Cliseru a menţionat că a acordat în nume personal şi două împrumuturi, lui Eugen Radu (19.000 de euro şi 343.000 de lei).
 
În declaraţia de avere sunt stipulate şi trei credite bancare: unul la BCR, de 84.300 de euro, contractat în anul 2007 şi scadent în 2017, unul la Unicredit Bank, de 150.000 de euro, contractat în 2008 şi scadent în 2027, şi unul la Raiffeisen Bank, de 64.482 de lei, contractat în 2016 şi scadent în 2021.
 
La capitolul „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“ (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare), sunt trecute sumele: Iulian Cliseru - 59.220 de dolari şi 25.674 de lire sterline (indemnizaţii ca chief engineer la Reideriet AP Moeller AS); Speranţa Cliseru - 55.339 de lei (salariu, de la Instituţia Primarului oraşului Voluntari), 3.058 de lei (venit din comisie tehnică alegeri 2016, Instituţia Primarului oraşului Voluntari), 49.998 de lei (salariu de la Primăria municipiului Bucureşti), 350 de lei (salariu, de la Green City Voluntari SA), 8.895 de lei (indemnizaţie comisie la Primăria municipiului Bucureşti), 9.088 de lei (indemnizaţie ADI Euro Apa).
 
Iulian Cliseru nu a declarat interese.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Iulian Cliseru.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii