Rezultate financiare și operaționale în creștere pentru KMG International în primul trimestru din 2018
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:59 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultate financiare și operaționale în creștere pentru KMG International în primul trimestru din 2018

ro

02 Jul, 2018 19:41 321 Marime text
KMG International a continuat în primul trimestru al acestui an îmbunătățirea rezultatelor operaționale și financiare, pe fondul dezvoltării activităților de trading și retail cu produse petroliere în România și în regiunea Mării Negre, se arată într-un comunicat al KMG International. 

“Pentru 2018 ne-am propus să punem accent pe extinderea activităților de trading și retail ale Grupului, dar și continuarea implementării programelor interne pentru dezvoltarea etapizată și diversificarea ulterioară a business-ului. Factorul de bază al creșterii a devenit astfel atingerea în perioada de raportare a unor noi rezultate record de performanță operațională și de productivitate maximă, care depășesc rezultatele atinse la sfârșitul lui 2017” declară Alexey Golovin, Vicepreședinte Dezvoltare Corporativă și Strategie al KMG International.

 
Astfel, KMGI a înregistrat în T1 2018 un rezultat operațional (EBITDA) de circa 47 milioane USD, în creștere cu 12% față de indicatorul consemnat în perioada similară din 2017, dar și o majorare cu peste 70% a profitului net, până la un nivel de 8,5 milioane USD. În același timp, cifra brută de afaceri a ajuns la 2,76 miliarde USD, cu circa 40% peste rezultatul din T1 2017.
 
Potrivit sursei citate, rezultatele au fost susținute și de creșterea cu 27% a cantităților de materii prime procesate în unitățile de producție ale Grupului – rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și divizia de petrochimie. Cea mai mare unitate de profil din România - Petromidia Năvodari a procesat în T1 2018 o cantitate record de 1,52 milioane tone de materii prime (+27%) și a atins un grad de utilizare a capacității de rafinare de 98,5% (+25%).
 
Rezultatele financiare ale segmentului de rafinare au fost influențate pozitiv de condițiile de piață favorabile (marja de rafinare 44,5 USD/tonă), precum și de continuarea programelor începute în 2014 privind optimizarea proceselor de producție (creșterea ponderii produselor albe din totalul produselor finite) și a consumului de energie, dar și eficientizarea costurilor de operare.
 
În România, vânzările totale de produse petroliere s-au majorat cu circa 3% în primul trimestru până la un nivel de 576.000 tone, livrările directe ale rafinăriei Petromidia către clienții non-Grup înregistrând o creștere de peste 40%. În același timp, rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie și-au îmbunătățit vânzările de produse pe piața internă cu circa 22%, respectiv 11%.
 
Pe fondul condițiilor meteorologice severe din luna martie, divizia de retail a Grupului în România - Rompetrol Downstream a consemnat în T1 2018 un volum total al vânzărilor de carburanți de 487.000 tone, în ușoară scădere față de nivelul din primul trimestru al anului trecut. Din această cantitate, circa 30% a fost comercializată prin stațiile Rompetrol, indicator în creștere cu 3% față de cel atins în perioada similară a anului trecut.

Compania și-a continuat în primul trimestru extinderea prezenței la nivel național dar și a programului de rebranding al stațiilor sale (GPL, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres).

La finele lunii martie, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 818 puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații partener, stații mobile, baze interne de 9 si 20 metri cubi), în creștere cu 66 de unități față de martie 2017.

Sursa citată mai precizează că Rompetrol Downstream a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor de produse din magazinele si restaurantele aferente benzinărilor, cu circa 34% față de T1 2017.
La nivel regional, cantitățile totale de carburanți comercializate prin subsidiarele Grupului din Bulgaria, Georgia și Republica Moldova în T1 2018 s-au ridicat la peste 216.000 tone, în creștere cu 3% față de nivelul atins în perioada ianuarie - martie a anului trecut.

Cu o cotă de 48%, Grupul este cel mai mare furnizor de produse petroliere în Moldova, fiind în același timp și un jucator important în sectorul de retail, unde deține prin cele 85 de stații Rompetrol o cotă de 25%. KMG International și-a propus atingerea în următorii 4 ani a unei cote de 24% în România, 25% în Georgia, 30% în Republica Moldova și 12% în Bulgaria.

Divizia de Trading a Grupului a consemnat în primul trimestru un volum total al materiilor prime și produse petroliere tranzacționate de circa 6,7 milioane tone, în creștere cu 18% față de nivelul obținut în T1 2018. Acestea au cuprins și materiile prime livrate pentru aprovizionarea unităților de producție ale Grupului, dar și transferul/vânzarea de produse petroliere către subsidiarele din regiune și parteneri externi.

Exportul de produse petroliere vândute de KMGT în T1 2018 a ajuns la 1,3 milioane tone, o cantitate dublă față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2017. În același timp, vânzările en gross și cu amănuntul prin canalele interne și externe s-au majorat în perioada ianuarie-martie cu circa 60%, până la 1,9 milioane tone.

KMGT este, de asemenea, singurul operator al volumelor de țiței produse de KazMunayGas pentru export. Astfel, KMGT efectuează livrări de țiței către rafinăria Petromidia și operațiuni de tranzacționare pentru vânzarea țițeiului pe piețele internaționale.

KMG International va continua în perioada următoare implementarea programelor de optimizare și eficientizare a cheltuielilor de procesare, logistice și distribuție, dar și de transformare a activităților curente pentru îmbunătățirea costurilor operaționale și creșterea profitabilității.

Astfel, în prezent sunt în faze avansate de implementare anumite proiecte și programe de digitalizare complexă a proceselor de producție, repornirea instalației de polietilenă de înaltă densitate, modernizarea și extinderea parcului de rezervoare pentru țiței și produse petroliere, creșterea eficienței energetice, dar și extinderea rețelei de distribuție în Romania și în celelalte țări în care Grupul este prezent.     
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii