Falimentul Dixienergy SRL Legăturile economice din Constanța ale fostului ministru de finanțe de la Chișinău, Mariana Durleșteanu
Falimentul Dixienergy SRL: Legăturile economice din Constanța ale fostului ministru de finanțe de la Chișinău,
18 Jun, 2026 14:58
ZIUA de Constanta
248
Marime text
248
Marime text

Pe rolul Secției a II-a Civilă a Tribunalului Constanța a fost înregistrat recent dosarul nr. 3655/118/2026, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment la cererea debitorului pentru societatea Dixienergy SRL. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 24 iunie 2026 Complet F 18. Compania este controlată integral de Mariana Durleșteanu, fost ministru al finanțelor și fost ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit, personalitate politică propusă în anul 2021 pentru funcția de prim-ministru de către o majoritate parlamentară dominată de socialiștii pro-ruși.
Venirea Marianei Durleșteanu în sectorul privat din România, unde a ocupat până în iulie 2019 funcții de top management și administrare în cadrul grupului KMG Rompetrol, s-a produs la scurt timp după încheierea mandatului său ministerial pe filiera politică pro-rusă de la Chișinău. Miller Yvan și Chelea Vadim sunt alte două persoane conectate cu Republica Moldova, cu Mariana Durleșteanu și cu firma Dixienergy SRL Constanța.
Procedura de insolvență din Constanța readuce în atenție legăturile de carieră din Republica Moldova dintre Mariana Durleșteanu și Zinaida Greceanîi, fost prim-ministru pro-rus de la Chișinău, care o prezenta oficial la minister în aprilie 2008. În prezent, ambele nume sunt asociate unor evoluții politice și economice majore, cu ramificații dincolo de granițele României.
Cronologia Dixienergy SRL: Schimbări de sedii, asociați, pierderi financiare și două decizii de dizolvare (2019–2026)
Evoluția societății din Constanța reflectă o serie de modificări administrative, mutări succesive de sedii și o strategie juridică de final realizată prin două decizii separate de dizolvare:
Ianuarie 2019 (Fondarea și faza de investiții): Societatea Dixienergy SRL se înmatriculează având ca fondator și administrator unic pe Miller Yvan (cetățean român născut în Republica Moldova). Sediul social inițial este stabilit în municipiul Constanța, Strada Poporului nr. 36 recunoscut ca un hub a peste 400 de firme. Din punct de vedere fiscal, primul an este unul strict de start-up: cifra de afaceri este zero, dar apar active imobilizate de 473.757 lei (achiziția utilajelor pentru fabricarea betonului) și datorii de 684.118 lei (credite sau împrumuturi de la asociați pentru pornirea afacerii). Pierderea netă este de 129.990 lei.
August 2019 (intrarea Marianei Durleșteanu): După opt luni de la înființare ee decide cooptarea în societate a Marianei Durleșteanu. Capitalul social este majorat, iar aceasta preia 80% din părțile sociale, devenind asociat majoritar. Miller Yvan păstrează 20% din capital și funcția de administrator.
Martie 2020 (primul schimb de sediu): Asociații decid mutarea sediului social în municipiul Constanța, Strada Ecaterina Varga nr. 4, etaj 2. Anul se încheie cu activitate comercială zero și datorii care trec de 1 milion de lei.
Iulie 2021 (al doilea schimb de sediu): Sediul firmei este mutat din nou, pe Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu nr. 1, zona Km 5, lot 5/1. Firma raportează prima cifră de afaceri (3.790 lei), dar înregistrează o pierdere record de 296.458 lei.
Aprilie 2022 (punct de lucru și extindere): Se deschide un punct de lucru în localitatea Corbu (DJ 226, km 23) și sunt activate coduri CAEN secundare legate de transportul de mărfuri și închirierea de bunuri imobiliare. Mandatul administratorului Miller Yvan este modificat la o durată de 49 de ani. Cifra de afaceri crește la 310.845 lei, dar pierderile continuă (-107.310 lei).
Noiembrie 2023 (revocarea administratorului): La inițiativa asociatului majoritar Mariana Durleșteanu, adunarea generală aprobă revocarea lui Miller Yvan din funcția de administrator. În locul său este numit Chelea Vadim (domiciliat cu Mariana Durleșteanu în același imobil din București) , pe o perioadă de 90 de ani. Cifra de afaceri redevine zero, iar pierderea anului este de 197.553 lei.
Februarie 2025 (asociat unic): Miller Yvan se retrage definitiv din firmă și își cedează cele 20 de părți sociale către Mariana Durleșteanu, care devine asociat unic. Aceasta preia integral activul și pasivul societății. În martie 2025, se modifică și profilul secundar, activându-se coduri pentru consultanță și intermedieri în comerțul cu combustibili sau materii prime.
Iulie 2025 (prima Decizie de dizolvare – Nr. 1/07.07.2025): Mariana Durleșteanu, în calitate de asociat unic, semnează o primă decizie prin care dispune dizolvarea și radierea societății în baza art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 (dizolvare voluntară directă). În textul deciziei, aceasta declară pe proprie răspundere că „societatea nu are datorii fiscale” și „nu are active”. Decizia este publicată în Monitorul Oficial abia în decembrie 2025.
Octombrie 2025 (a doua Decizie de dizolvare – Nr. 3/20.10.2025): La doar câteva luni distanță, strategia juridică se schimbă.
Asociatul unic emite o a doua decizie de dizolvare distinctă, de data aceasta în baza art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Prin această nouă hotărâre, se dispune numirea unui lichidator, fiind desemnat Cabinetul Individual de Insolvență Evdochim Mariana din Constanța. Decizia este publicată în Monitorul Oficial în aprilie 2026.
Bilanțul anului 2025 (Operațiunea de lichidare): Cifrele fiscale din 2025 reflectă scriptic exact acest proces de închidere.
Apare o creștere de 345% a cifrei de afaceri la 1.403.945 lei și un prim profit net de 51.640 lei, fenomene determinate, probabil, de vânzarea și valorificarea tuturor activelor deținute (activele imobilizate scad la zero). Banii obținuți sunt folosiți pentru stingerea parțială a pasivului, datoriile scăzând de la peste 1,4 milioane lei (în 2024) la 881.396 lei.
Iunie 2026 (Falimentul la Tribunal): Deoarece în urma lichidării activelor au rămas datorii neacoperite de aproape 900.000 lei către creditori, iar firma mai are în conturi doar 32.430 lei (active circulante), lichidatorul și asociatul nu mai pot finaliza procedura pe cale amiabilă. Ca urmare, pe 17 iunie 2026, pe rolul Tribunalului Constanța este înregistrat dosarul 3655/118/2026 pentru deschiderea procedurii de faliment la cererea debitorului.
Firma de care Mariana Durleșteanu a scăpat la timp: Traseul unui vehicul comercial mutat din Constanța și abandonat la Iași
Analiza detaliată a Monitorului Oficial scoate la iveală un contrast izbitor în modul în care fostul ministru de la Chișinău și-a gestionat companiile de pe litoral. În timp ce dosarul de faliment al Dixienergy SRL o blochează în portofoliu și o expune direct la Tribunalul Constanța ca asociat unic, Mariana Durleșteanu a reușit să scape definitiv și la timp de o a doua firmă pornită din același punct:
Pornirea simetrică (Ianuarie 2019): În aceeași perioadă în care prindea contur Dixienergy SRL, Mariana Durleșteanu înființa și administra personal o a doua societate, Energypoint Trend SRL, înregistrată la aceeași adresă-hub de pe Strada Poporului nr. 36 și mutată ulterior pe Strada Ecaterina Varga nr. 4.
Schimbările de identitate (2024): În februarie 2024, firma este redenumită Ecobeton.RO SRL (cu sediul mutat în Ovidiu, strada Gării nr.1) și primește coduri CAEN axate pe fabricarea betonului și consultanță în combustibili, o configurație de business extrem de asemănătoare cu cea a Dixienergy SRL.
Detașarea totală și transferul (Februarie 2025): Spre deosebire de Dixienergy SRL — pe care a fost obligată să o asume până la falimentul din 2026 —, de această a doua entitate Mariana Durleșteanu a scăpat definitiv. În februarie 2025, ea cedează toate părțile sociale la valoarea nominală (200 de lei) către doi cetățeni moldoveni, Ceban Viorica (90%) și Mîță Igor (10%), fiind revocată din funcția de administrator și primind descărcarea de gestiune. Din acel moment, firma își schimbă numele pentru a doua oară, în Egor Agro Invest SRL, iar profilul industrial este înlocuit cu unul agricol.
Epilogul de la Iași (Iunie 2026): Astăzi, Mariana Durleșteanu nu mai are nicio legătură juridică sau răspundere pentru această entitate. Noii proprietari au mutat sediul social din Constanța în municipiul Iași (Strada Grigore Ureche nr. 3). Radiografia fiscală la zi arată că firma a fost lăsată în derivă ca o structură goală: are cifră de afaceri zero, pierderi constante, datorii acumulate și un cod de TVA anulat de ANAF, fiind clasificată cu un risc de insolvență foarte mare în sarcina afaceriștilor de peste Prut.
Parcursul profesional și contextul politic: Filiera pro-rusă de la Chișinău și managementul de la Rompetrol
Ascensiunea sa inițială în Republica Moldova este legată direct de Zinaida Greceanîi, prim-ministru în perioada 2008–2009 și președinte al Parlamentului de la Chișinău între 2019 și 2021. Cariera Marianei Durleșteanu evidențiază o succesiune de funcții publice de rang înalt în Republica Moldova, alternate cu poziții de top management în sectorul energetic privat din România:
Mandatele guvernamentale și conexiunea Greceanîi (2001–2009): A deținut funcțiile de viceministru și prim-viceministru al finanțelor, negociind direct cu FMI și Banca Mondială. Ulterior, a fost numită ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie (2004–2008). În perioada 2008–2009, revine la Chișinău ca ministru al finanțelor în cabinetul condus de Zinaida Greceanîi.
Greceanîi este una dintre cele mai influente figuri ale vectorului politic pro-rus de la Chișinău, fiind în prezent învinuită oficial de Procuratura Anticorupție în dosarul penal „Kuliok” (privind finanțarea ilegală a PSRM și legăturile de culise cu interese externe). Greceanîi mai este recunoscută ca unul dintre liderii marcanți ai vectorului pro-rus din Republica Moldova, promovând în prezent, în cadrul noului „Bloc Patriotic” alături de Igor Dodon, o retorică axată pe strângerea legăturilor cu Moscova, mesaje anti-occidentale și obținerea de facilități energetice din Federația Rusă.
Managementul la KMG International / Rompetrol (demisie iulie 2019): Deși biografiile politice publicate la Chișinău în perioada candidaturii sale s-au concentrat cu precădere pe trecutul său guvernamental, datele din mediul de afaceri românesc arată că Mariana Durleșteanu a activat de o manieră importantă și în sectorul privat de nivel înalt. În iulie 2019, ea și-a dat demisia din funcția de Director Financiar (CFO) și ulterior vicepreședinte management financiar și al riscului în cadrul KMG International (fostul Grup Rompetrol), entitate controlată de compania de stat din Kazahstan (KazMunayGas) care deține și operează inclusiv rafinăria Petromidia Năvodari din județul Constanța. Această poziție corporate i-a adus venituri considerabile (peste 850.000 de euro raportați doar în perioada 2019-2020) și poate explica deschiderea punctului de lucru al Dixienergy SRL la Corbu, în imediata vecinătate a rafinăriei Petromidia.
Propunerea ca premier de partea pro-rusă (2021): În februarie 2021, numele său revine în prim-planul politic după ce liderul socialist pro-rus Igor Dodon o propune oficial pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, fiind susținută de o majoritate formată din PSRM și Partidul Șor. La 17 martie 2021, în mod neșteptat, Mariana Durleșteanu își retrage candidatura printr-un mesaj public, blocând tactica politică a partidelor pro-ruse și deschizând calea constituțională către alegerile anticipate câștigate ulterior de forțele pro-europene. Ulterior, ea a condus pentru o scurtă perioadă Partidul Legii și Dreptății.
Marian Durlășteanu. Istoricul profesional în cadrul KMG Rompetrol: Control la vârful companiei, reprezentare corporate și parteneriatul cu Statul Român
Parcursul profesional al Marianei Durleșteanu evidențiază o prezență importantă în structurile de conducere din sectorul energetic privat din România, anterior preluării controlului deplin asupra Dixienergy SRL:
Gestionarea parteneriatului dintre KazMunayGas și Statul Român: Nivelul de influență deținut de Mariana Durleșteanu este demonstrat de implicarea sa directă în managementul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român SA, entitate înființată în parteneriat cu SAPE SA (societate deținută integral de Statul Român). În mai 2019, ea a reprezentat oficial holdingul olandez KMGI în adunările generale ale Fondului, unde a girat o majorare masivă de capital de 25.000.000 USD (peste 104 milioane lei) și a aprobat bugetele pentru extinderea rețelelor de benzinări, fiind poziționată direct la masa negocierilor bilaterale dintre gigantul kazah și reprezentanții Guvernului de la București.
Funcții executive în companii din România: În perioada 2012 – iulie 2019, ea a ocupat funcția de Director Financiar (CFO) și membru în consiliile de administrație ale mai multor subsidiare din cadrul KMG International (fostul Grup Rompetrol), entitate controlată de compania de stat din Kazahstan (KazMunayGas) care deține rafinăria Petromidia Năvodari din județul Constanța. A deținut roluri de administrare și conducere la KMG Rompetrol SRL, Rompetrol Downstream SRL, Rominserv SRL, Rompetrol Gas SRL și Midia Marine Terminal SRL (Portul Midia Năvodari).
Această activitate în managementul energetic privat poate fi o explicație privind deschiderea punctului de lucru al Dixienergy SRL la Corbu, în imediata vecinătate a platformei industriale locale.
Împuterniciri administrative: Durleșteanu a acționat ca reprezentant mandatat de holdingul olandez KMG International NV (Amsterdam). În aprilie 2018, ea a fost împuternicită să semneze contractele de ipotecă imobiliară și mobiliară de 132,6 milioane USD fiecare, destinate garantării facilității de credit multivalută de 360.000.000 USD contractat de grup de la consorțiul bancar din România (BCR, UniCredit, Raiffeisen, ING). De asemenea, a deținut drept de semnătură conjunctă în divizia elvețiană de trading KazMunayGas Trading AG (Lugano).
Componenta internațională a managementului: În cadrul consiliilor de administrație de la Rompetrol Downstream și Rominserv, Mariana Durleșteanu a activat alături de o echipă internațională de manageri de top. Printre aceștia s-a numărat și Vadim Poletaev, cetățean rus cu domiciliul la Moscova, ale cărui mandate de administrator în subsidiarele din România s-au suprapus în mod repetat cu perioada în care Mariana Durleșteanu a deținut funcții în cadrul grupului. De asemenea, a colaborat cu manageri kazahi precum Zhanat Tussupbekov, Azamat Zhangulov și Almas Lepesbayev.
Traseul țițeiului prin Federația Rusă spre Petromidia: Vulnerabilitatea strategică a României și rolul Marianei Durleșteanu
Pentru a înțelege cum se intersectează interesele energetice cu cele politice în parcursul Marianei Durleșteanu, trebuie analizată arhitectura logistică a pieței petrolului. Circuitul mărfii arată modul în care cea mai mare rafinărie din România depinde structural de rute controlate de la Est:
Vulnerabilitatea strategică: Ruta Kazahstan – Novorossiisk Rusia – Portul Midia
Țițeiul care alimentează rafinăria Petromidia Năvodari provine din Kazahstan, însă drumul său către Dobrogea reprezintă o vulnerabilitate istorică pentru securitatea energetică a statului român. Petrolul este transportat pe uscat prin conductele consorțiului CPC (Caspian Pipeline Consortium) care traversează integral teritoriul Federației Ruse până la terminalul din portul rusesc Novorossiisk (Marea Neagră). De acolo, materia primă este încărcată pe tancuri petroliere și adusă pe mare în Portul Midia, la terminalul operat de Midia Marine Terminal SRL. Această dependență de infrastructura și aprobările de tranzit de la Moscova expune constant rafinăria de la Marea Neagră unor riscuri majore de blocaj geopolitic.
Rolul cheie: „Creierul financiar” al operațiunilor din România
În interiorul acestui mecanism energetic gigant, Mariana Durleșteanu a deținut rolul de pilon central de încredere al acționarilor majoritari kazahi. Din postura de Director Economic (CFO) global al KMG Rompetrol SRL și administrator în subsidiarele operative, ea a funcționat ca un veritabil „creier financiar”. Mandatată direct de la Amsterdam de către holdingul mamă KMG Internațional NV, Durleșteanu avea puterea legală de a semna și garanta contracte de ipotecă uriașe, de sute de milioane de dolari, necesare pentru finanțarea rafinăriei și a fluxurilor comerciale din județul Constanța. Nicio mișcare majoră de capital sau creditare externă în zona Dobrogei nu se putea realiza fără semnătura sa conjunctă.
Nodul financiar din Elveția
Documentele oficiale confirmă că Mariana Durleșteanu a făcut parte din Consiliul de Administrație al KazMunayGas Trading AG, divizia de trading a grupului, înregistrată în Lugano, Elveția. În industria petrolieră globală, subsidiarele din Elveția ale companiilor din spațiul ex-sovietic nu sunt simple birouri administrative, ci noduri financiare strategice. Prin aceste entități elvețiene se tranzacționează volumele de țiței sosite de pe rutele estice și se gestionează profiturile masive, asigurând controlul banilor din energie înainte ca aceștia să fie distribuiți în teritoriu.
Conexiunea politică de la Chișinău
Această rețea de miliarde din energie se suprapune direct cu influența politică regională. Propulsarea Marianei Durleșteanu pe scena publică de la Chișinău s-a realizat sub coordonarea directă a Zinaidei Greceanîi, fiind ulterior susținută în 2021 pentru funcția de premier de către liderul socialist Igor Dodon. Investigațiile de presă (precum cele ale RISE Moldova) au demonstrat ramificațiile acestei filiere politice asumat pro-ruse: membri importanți ai familiei Greceanîi dețin cetățenie rusă, dețin proprietăți imobiliare de lux în Moscova și activează direct în structurile Comisiei Economice Eurasiatice din capitala Rusiei.
Marianei Durleșteanu. Mandatele guvernamentale și contextul politic din Republica Moldova
Activitatea din zona privată a Marianei Durleșteanu s-a derulat în paralel cu evoluțiile sale pe scena politică de la Chișinău, fiind strâns legată de repere de nivel înalt:
Cabinetul Greceanîi (2001–2009): A deținut funcțiile de viceministru și prim-viceministru al finanțelor, iar ulterior a fost numită ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie (2004–2008). În perioada 2008–2009, revine la Chișinău ca ministru al finanțelor în cabinetul condus de Zinaida Greceanîi. Greceanîi este una dintre cele mai influente figuri ale vectorului politic pro-rus de la Chișinău, fiind în prezent învinuită oficial de Procuratura Anticorupție în dosarul penal „Kuliok” (privind finanțarea partidului PSRM și legăturile de culise cu interese externe).
Propunerea ca premier (2021): În februarie 2021, numele său a revenit în prim-planul politic după ce liderul socialist pro-rus Igor Dodon a propus-o oficial pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, fiind susținută de o majoritate formată din PSRM și Partidul Șor. La 17 martie 2021, Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura printr-un mesaj public, decizie care a deblocat calea constituțională către alegerile anticipate din acea vară.
Contextul extins: Dosare penale și interesele rusești ale familiei Greceanîi
Conform datelor oficiale și celor mai recente investigații de presă realizate de jurnaliștii de la RISE Moldova, numele fostului premier Zinaida Greceanîi apare în contexte de interes geopolitic și juridic:
Statutul din dosarul „Kuliok”: Procuratura Anticorupție de la Chișinău a confirmat că Zinaida Greceanîi are statut de învinuită în dosarul penal numit generic „Kuliok”, cauză ce investighează finanțarea ilegală a Partidului Socialiștilor și negocierile politice purtate cu factori de decizie de la Moscova.
Conexiunea Moldovagaz și Gazprom: În timpul mandatelor sale guvernamentale, Greceanîi a fost negociatorul direct al acordurilor de livrare a gazelor cu concernul rus Gazprom. Fiul acesteia, Eugeniu Greceanîi, activează de mai mulți ani în cadrul structurilor de management ale Moldovagaz. De altfel, la finalul anului 2021, Zinaida Greceanîi a realizat un schimb imobiliar cu fiul său, preluând o vilă de lux în suburbia Ciorescu din Chișinău.
Cetățenia rusă și proprietățile de la Moscova: Investigațiile jurnalistice au scos la iveală că fiica fostului premier, Oxana Greceanîi (fost diplomat și reprezentant al Guvernului în Comisia Economică Eurasiatică – structură controlată de Federația Rusă), a obținut pașaport rusesc în perioada în care era angajată în ministerele de la Chișinău. În noiembrie 2022, aceasta s-a stabilit în Rusia, unde a achiziționat un apartament în Moscova, evaluat la aproximativ 230.000 de euro.
Procedura comercială aflată pe rolul Tribunalului Constanța privind Dixienergy SRL reprezintă astfel închiderea unui circuit economic derulat în Constanța de către fostul ministru de la Chișinău.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


