Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viziunea Fin.Co.Ge.R.O. - Ce am pierdut în 12 ani Planuri măreţe, eşuate pentru Constanţa (Galerie foto + Documente)

ro

13 Aug, 2012 01:00 4665 Marime text
AFincogero2.jpgGeorgică Giurgiucanu, Maria Mariuţa, Cristian Borcea, SC Habitat şi Ambient SA şi Mihai Camboianu apar în nu mai puţin de trei dispoziţii: 796 din 19.03.2004, 679 din 11.03.2004 şi 1344 din 31.05.2004

În 1999 şi 2000, pe vremea primarului Gheorghe Mihăeşi, italienii de la Fin.Co.Ge.R.O. au venit cu propuneri pentru dezvoltarea Constanţei.

AFincogero1.jpgTrecuseră zece ani de la Revoluţie, iar oraşul-port al României avea nevoie de un suflu nou, în special pentru a atrage turiştii. În colaborare (la nivel de idei) cu regretata Iulia Iordache, fostul arhitect-şef al Primăriei Constanţa, planurile au devenit proiecte, iar acestea din urmă au fost votate de Consiliul Local de la acea vreme. Numai că, odată cu schimbarea administraţiei locale, două dintre proiecte au fost ucise „din faşă". Este vorba despre planul de dezvoltare al zonei din jurul Portului Tomis, care ar fi adus un nou concept pentru România. Multe spaţii verzi, un port turistic, spaţii de cazare pentru cei care preferă vacanţele pe mare, dar vor să facă o pauză... terestră, magazine specializate, dar şi pentru proviziile navigatorilor şi o parcare pentru yacht-uri - acestea erau propunerile cu care veneau cei de la Fin.Co.Ge.R.O. „Perla coroanei" în acest proiect era Vila Şutu. Faleza devenea un parc în care puteam găsi chiar şi grădini de iarnă, „globuri" de sticlă inserate între terasele malului.

„Câştigătorii"

AFincogero3.jpgCu planuri la care s-a muncit mai mult de un an şi câteva milioane de euro cheltuite, proiectul nu a mai prins viaţă după venirea administraţiei Mazăre la conducerea Constanţei. Mai apoi.... s-a schimbat ceva. Primarul Radu Mazăre şi echipa sa au retrocedat terenul din apropierea Portului Tomis. Cine sunt câştigătorii? Georgică Giurgiucanu, Maria Mariuţa, Cristian Borcea, SC Habitat şi Ambient SA şi Mihai Camboianu apar în nu mai puţin de trei dispoziţii: 796 din 19.03.2004, 679 din 11.03.2004 şi 1344 din 31.05.2004. Cei cinci au primit pământuri în nordul staţiunii Mamaia, în zona falezei care dă spre portul de agrement Tomis şi plaja Modern şi în zona Ion Raţiu, tot pe malul mării. Mai mult decât atât, Portul Turistic a fost concesionat de Sisteme Internaţionale de Afaceri, firmă ce este controlată de Valentin Gheorghe Ionescu, inculpat, alături de primarul Radu Mazăre, în dosarul retrocedărilor. Antreprenor general al lucrărilor a fost Tomis Marina Management, firmă ce îl implică, de asemenea, pe Ionescu, la care era angajat consilierul local PSD Valentin Gabriel Pârvulescu.

Cum a ajuns zona... poate fi observat cu ochiul liber. Orice constănţean poate avea dovada. Însă, probabil că nici un votant nu ştie cum ar fi putut să fie...

Ce puteam avea

fincogero22.jpgUn al doilea proiect ratat este cel al cartierului Palazu Mare, pentru care se pregătise, de asemenea, un proiect de anvergură. Un port turistic, care i-ar fi atras pe pasionaţii de navigat, posibilitatea de a ajunge pe apă direct în Constanţa (în zona Delfinariu, pe lacurile Siutghiol şi Tăbăcărie), case şi blocuri de locuit însumând 16.000 de apartamente, străzi asfaltate - un oraş nou, verde. Ce s-a întâmplat, la cine au ajuns terenurile, de ce nu s-a construit? Nu se ştie. Poate doar primarul Radu Mazăre să ne dea răspunsuri. Noi ştim doar că în acea parte a Constanţei au devenit proprietari mulţi avuţi, printre care se numără Sorin Gabriel Strutinsky şi Ozghen Husein, partenerii de afaceri ai edilului.

Ne plângem că în weekend-urile caniculare nu avem locuri de cazare îndestulătoare pentru turişti, că staţiunile sunt ocupate 100%, că şoselele ne sunt blocate şi că nu mai avem spaţiu verde. Dar nu ştim ce a pierdut Constanţa în ultimii 12 ani. Şi nu ni s-a spus niciodată că o Comisie de cultură a fost de acord cu planurile italienilor de la Fin.Co.Ge.R.O. Societatea mai are în Constanţa două proiecte, pe strada Mihai Eminescu şi în cartierul Faleză Nord, pe care şi-ar dori să le finalizeze în viitorul nu foarte îndepărtat, chiar dacă, până acum, nu s-a bucurat de sprijinul autorităţilor locale, aşa cum declară reprezentanţii Fin.Co.Ge.R.O.

Ansamblul de pe Eminescu ar avea, printre altele, un hotel de cinci stele cu 288 apartamente, 12 spaţii comerciale, un parc de 1500 mp, blocuri cu 356 de apartamente şi 21 de spaţii comerciale şi 800 de spaţii de parcare.

În Faleză Nord vorbim despre 432 de spaţii locative, 28 de spaţii comerciale şi 937 de locuri de parcare.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii