Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Social-democraţii, legaţi de afaceri, în jurul lui Mazăre

ro

08 Sep, 2010 20:00 7710 Marime text
deschidere_grupul_psd_radu_mazare_nicusor_constantinescu.jpgMotto -  Valentin Vrabie: „Nu există PSD Constanţa. Există Clanul Mazăre“

Conferinţa judeţeană a PSD şi-a văzut finalul, iar Radu Mazăre a fost reales liderul „maxim“ al social-democraţilor constănţeni. 

Cu întreaga echipă alături, liderul de organizaţie judeţeană şi primarul Constanţei a păşit printre „supuşii“ săi ca un rege, care, în loc de coroană, purta pe cap o bască roşie, de revoluţionar. Ba chiar, Victor Ponta, preşedintele PSD i-a urmat exemplul şi a întregit tabloul „luptătorilor“ din PSD. Numai că, anumiţi membri al Partidului Social-Democrat Constanţa nu mai sunt mulţumiţi de veşnica şi auto-proclamata „în forţă“ conducere. Chiar unul dintre primarii partidului, Valentin Vrabie, şeful administraţiei publice locale a comunei Peştera, spunea zilele trecute că „nu mai există PSD la Constanţa. Există clanul Mazăre“. Încercând să descifrăm spusele primarului, ne-am aruncat privirea, într-o primă fază, asupra licitaţiilor atribuite în ultimii ani de Primăria Constanţa, „moşia“ lui Radu Mazăre. Banul reprezintă puterea, iar instituţia condusă de liderul PSD-ist a avut grijă întotdeauna ca social-democraţii locali să fie puternici, cel puţin din acest punct de vedere. O retrospectivă a contractelor atribuite oferă o imagine a „grupului afaceristic“ format în jurul liderului Mazăre. Şi, cum o mână spală pe cealaltă, fondurile publice au fost de ajutor la ridicarea unei organizaţii de partid puternice şi a unui mediu de afaceri destul de... roşu. Mai mult, se ridică o întrebare: dacă liderul nu ar mai fi atât de puternic, afacerile ar mai fi înfloritoare?! Evident, situaţia de la Primărie nu este singulară şi, în ediţiile viitoare, vom prezenta cum se „înroşesc“ banii publici daţi pe contracte şi de către Consiliul Judeţean Constanţa condus de Nicuşor Constantinescu. 

Vărul Basarab şi harnicul Jitaru

Contractele atribuite de Primăria lui Mazăre sunt nenumărate, mai ales că am încercat să creăm o imagine de ansamblu, desfăşurată pe mai mulţi ani. Aşa că, am contabilizat contractele atribuite direct sau prin licitaţie (exceptând cererile de ofertă) din 2008, până în 2010, pentru a observa care sunt beneficiarii banilor publici. Într-o ordine aleatorie, vom începe prezentarea cu Pomacost SA, firmă administrată (încă) de Basarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre şi inculpat în dosarul retrocedărilor. Pomacost a adjudecat contractele pentru răsaduri de flori (nr. 55.903/27.04.2007 - 417.600 de lei fără TVA şi nr. 59.740/14.04.2009 - 528.536,16 lei fără TVA), furnizare material dendrologic (nr. 117.397/3.09.2007 - 700.465 lei fără TVA) şi întreţinere palmieri în staţiunea Mamaia (nr. 42.946/1.04.2009 - 399.966,76 de lei fără TVA).  Urmează contractele câştigate de Herarconi SRL, afacerea lui Ion Jitaru, membru în Consiliul organizaţiei judeţene PSD Constanţa. Preferat al contractelor date de CJC, Jitaru nu stă rău nici la Primărie. De-a lungul vremii, a pus mâna pe bani „frumoşi“: contractul nr. 65.827 din 21.05.2007 pentru serviciul de întreţinere arbori - 162.855,50 de lei fără TVA, contractul nr. 112.040 din 21.08.2007 pentru serviciul de întreţinere şi curăţenie la sediile Primăriei Constanţa - 285.000 fără TVA, contractul nr. 115.879 din 3.08.2009 pentru întreţinere şi curăţenie la sediile şi cluburile pentru persoanele vârstnice şi nevoiaşe - 2.065.909,85 lei fără TVA (3 ani) şi contractul 14.149 din 1.02.2010, pentru transport persoane - 7.331.461,11 lei fără TVA (3 ani).

de_dan_cilibia.jpg

Adi, de la câini la delfini, via Seaside

Un contract foarte interesant este cel pentru serviciul de prindere, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului. Pe 27.12.2007 municipalitatea a atribut contractul cu nr. 170.638 firmei Alfmob Exim SRL. La acea dată, societatea comercială avea sediul în localitatea Ovidiu, str. Delfinului nr. 69. Adică fix acolo unde-şi are domiciliul actualul şef al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian-Mihai Mînăstireanu. 

de_adrian_manastireanu_104.jpg

Ba chiar, noul şef al Delfinariului era unicul asociat al Alfmob Exim, care, în urma parafării contractului cu Primăria lui Mazăre, s-a pricopsit cu 4.168.704 lei fără TVA, pentru o perioadă de 4 ani. Între timp, afacerea a ajuns, probabil cu tot cu contractul pentru ecarisaj, la Elena Laura Martinez, administrator fiind Mihai Purentea. În orice caz, contractul cu Primăria nu putea fi neprofitabil pentru Mînăstireanu, despre care se ştie că este un apropiat al primarului, membru al consiliului judeţean al organizaţiei PSD, iubitor de animale şi de muzică latino. Mai mult, Adrian Mihai Mînăstireanu este administrator al SC Seaside Estate Company SRL, firmă cu renume în „universul afaceristic“ marca Mazăre. Nici Petroconst-ul lui Dumitru Cilibia (şi el membru al consiliului judeţean al PSD Constanţa) nu a fost lăsat deoparte, chiar dacă nu a fost cadorisit cu multe contracte: construire centrală termică în zona CFR Palas, nr. 160.085 din 31.10.2008, în valoare de 2.751.741 de lei fără TVA şi execuţie şi proiectare Pasarela Mamaia, nr. 135.765 din 17.09.2007, în valoare de 3.860.219 de lei fără TVA. Puţine, dar bune. Şi nici nu ar fi cazul să ne apucăm să-i plângem de milă lui Cilibia de la Petroconst, pentru că cele două contracte cu Primăria nu sunt unicele. Aşa cum am mai spus, menţionăm numai atribuirile, nicidecum cererile de ofertă, secţiune la care Petroconst este prezentă. 

De la un Radu la altu'

Una dintre societăţile fericite din punct de vedere al contractelor este SC New Vision Construct SRL din Agigea, „regina“ panourilor electorale. Cel puţin cinci contracte are la activ New Vision Construct-ul, fosta afacere a lui Romeo Căpăţînă, de care se ocupa împreună cu fiul său, Corneliu. Şi aşa, ajungem cu privirea pe lista cu membrii consiliului judeţean al PSD Constanţa, unde o găsim pe Eva Căpăţînă. Evident, potrivirea poate fi o coincidenţă. Numai că, în 2010, Căpăţînă a renunţat la business-ul de succes, în favoarea Florentinei Hagi-Masuri. Oricum, în „perioada Căpăţînă“, New Vision Construct a prosperat: contractul nr. 101.281 din 27.06.2007 - lucrări suplimentare reparaţii, 26.249 de lei fără TVA, contractul 143.466 din 25.10.2007 - amenajare secţii de votare, 84.250 lei fără TVA, contractul nr. 64.524 din 17.05.2007 - lucrări amenajare secţii de votare - 50.024,39 de lei fără TVA, contract nr. 156.361 din 21.11.2007 - amenajare secţii de votare, 47.119 lei fără TVA şi contractul nr. 64.784 din 23.04.2008, montare şi demontare panouri afişaj electoral, 44.778,98 de lei fără TVA. Trecem la SC House Consult SA Bucureşti, poate cea mai binecuvântată afacere atunci când vine vorba despre fondurile publice împărţite de Primăria condusă de Radu Mazăre. Afacerea, condusă de Radu Briban

de_radu_briban.jpg

, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi apropiat al lui Miron Mitrea, la rândul său apropiat al lui Radu Mazăre, a excelat la capitolul contracte: nr. 116.070 din 29.08.2007 pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Orăşelul Lacustru, în valoare de 800.000 de lei fără TVA, nr. 50.625 din 31.03.2008 - SF+PT+DDE+CS construire locuinţe ieftine, în valoare de 4.485.320 de lei fără TVA, nr. 67.742 din 5.05.2008 - studii de teren şi de laborator aferente obiectivului de Teleschi nautic, valoare 14.208,84 de lei fără TVA, nr. 75.558 din 19.05.2008 - servicii de proiectare şi execuţie machetă pavilion expoziţional, în valoare de 492.072,57 de lei fără TVA, nr. 177.057 din 3.12.2008 - SF+PT+DDE+CS parcare multietajată Spitalul Judeţean, în valoare de 288.350 de lei fără TVA, nr. 169.155 din 2.12.2009 - servicii de proiectare în valoare de 2.294.142 de lei fără TVA şi actul adiţional 89.455 din 1.07.2010 pentru proiectare parcări supraetajate, în valoare de 610.000 de lei fără TVA. 

„Clanul“

Top-ul PSD-iştilor fericiţi este ocupat şi de consilierul local George Vişan

de_george_visan.jpg

, şef la CG&GC Intelligent Tehnology. Şef al organizaţiei municipale TSD, Vişan este un tânăr care promite. Şi, pentru a nu sta „pe bară“, Primăria i-a dat câteva contracte pentru mentenanţă echipamente tehnică de calcul (nr. 7.058 din 17.01.2008 - 27.500 lei fără TVA şi 53.085 din 1.04.2009 - 336.134,45 lei fără TVA). Evident, înşiruirea de contracte atribuite (în conformitate cu prevederile legale, evident) firmelor cu tente roşiatice PSD-iste, nu putea omite grupul de presă (şi nu numai) Conpress-Telegraf. Cap de listă este Conpress Holding, afacerea 

de_sanda_ciocoiu.jpg

Sandei Ciocoiu, a lui Sorin-Gabriel Strutinsky

de_sorin_strutinsky.jpg

 şi a lui Mihail Cîrciog. În firmă au fost, până în 2002, şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Conpress Holding  păzeşte tot ce se poate: bunurile publice şi private ale municipiului Constanţa (contractele nr. 131.626 din 4.09.2008, în valoare de 8.718.192 de lei fără TVA şi nr. 168.269 din 14.11.2008, în valoare de 4.733.568 de lei fără TVA), dar şi funcţionarii Primăriei, în perioada 15.02.2009 - 15.02.2012 (contractul nr. 25.878 din 16.02.2008, în valoare de 624.960 de lei fără TVA). Grupul de firme mai este reprezentat de Telegraf Advertising (servicii de publicitate media - contractele: nr. 70.851 din 9.05.2008, în valoare de 3.697.479 de lei fără TVA şi nr. 169.170 din 17.11.2008, în valoare de 283.856 lei fără TVA), dar şi de SOTI Cable Neptun care, în 2008 şi 2009, a luat doar din trei contracte în jur de 4 milioane de lei fără TVA. Pe lista fericiţilor, prieteni sau colegi de partid ai „clanului“ reclamat de primarul Vrabie, se mai află Mobitom SA, Asociaţia Naţională a Scafandrilor şi Salvamarilor Profesionişti din România (afacerile lui Gheorghe Oancea), Prodigy Corporation, Daroff SRL, Envirotech (afacerea soţului directoarei din Primărie, Ani Merlă)

de_ani_merla.jpg

, Search Corporation, Dobre şi Fiii Logistics (firma familiei consilierului local Mircea Dobre) şi Geconst Company. Însă, evident, lista poate continua şi cu alţi... „muşterii“. Indivizi uniţi de crezul politic sau, poate, numai de bani şi afaceri.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MDCA 27 May, 2011 19:44 este totul foarte adevarat .ar trbui sa le fie rusine ca abuzeaza de increderea pe care le.am acordato prin vot
  • OM 09 Sep, 2010 09:47 niste mafioti.....cand o sa ne trezim sa scapam de jegosii astia.....au pus stapanire pe oras....mafia italiana e mic copil