Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:21 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatele din învățământ reacționează la degringolada debutului de an școlar „Speranța că autoritățile locale vor asigura aceste echipamente este deșartă”

ro

24 Sep, 2020 00:00 2395 Marime text

Așa cum de altfel și cotidianul ZIUA de Constanța a semnalat, debutul anului școlar 2020-2021 s-a făcut într-o totală degringoladă, de parcă lecția din primăvară nu ar fi fost de ajuns pentru autoritățile locale și „puterile” centrale să urnească, timp de șase luni, acest colos numit învățământul românesc.
Se știa unde trebuie acționat, se cunoșteau hibele din luna martie încoace și, cu toate acestea, se bâjbâie în continuare și se fac cârpeli parcă de „dragul” alegerilor din acest week-end.
Deja se vorbește tot mai insistent de intrarea în scenariul roșu a întreg învățământului românesc, poate chiar din 28 septembrie.
Pe fondul acestor evidențe, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a lansat următorul apel public:

„Luați măsuri urgente de dotare a școlilor cu infrastructura necesară cursurilor online; sistemul de învățământ riscă să se blocheze!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția tuturor instituțiilor statului responsabile cu buna desfășurare a procesului instructiv-educativ din unitățile de învățământ din România că riscăm să ajungem într-un blocaj! Explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe școli din România ne aduce în fața unei situații pe care guvernanții ar fi trebuit să o anticipeze: școlile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roșu, respectiv în mediul online.
Din păcate, însă nici la această oră, după prima săptămână din noul an școlar, unitățile de învățământ nu au fost dotate cu infrastructura necesară: lipsesc din multe localități tabletele pentru elevi și cadre didactice, precum și conexiunea la internet a școlilor. În aceste condiții cursurile nu pot avea loc, iar elevilor li se încalcă un drept fundamental, acela de a beneficia de acces la educație.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că în absența unui program național guvernamental, prin care să se asigure echipamente elevilor și cadrelor didactice, sute de mii de elevi nu vor avea posibilitatea să participe la școala online. Speranța că autoritățile locale vor asigura aceste echipamente este deșartă, pentru că puține sunt cele care au fondurile necesare, iar varianta ca unitățile de învățământ să facă proiecte, prin care să achiziționeze echipamente, este și ea utopică.

Atragem atenția și asupra faptului că în alte țări, precum Germania, cursurile au fost reluate în condiții bune, datorită aplicării unui sistem de testare COVID-19 la nivelul unităților de învățământ. În acest fel au fost depistate cazurile de persoane bolnave și izolate de restul populației școlare.

De asemenea, Guvernul României, cât și Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății trebuie să se implice pentru a remedia lacunele legislative în ceea ce privește protecția copiilor și a angajaților care au diferite afecțiuni și care îi pot transforma în victime ale noului coronavirus.

Reamintim și pe această cale faptul că în contextul actual, cadrele didactice din România sunt în linia întâi, expuse îmbolnăvirii cu COVID-19.
Din păcate, am anticipat acest scenariu pesimist: multe dintre unitățile de învățământ devin bombe epidemiologice, pentru că instituțiile statului nu și-au făcut treaba, deși au avut luni bune la dispoziție în care să aplice un plan bine pus la punct de măsuri prin care să fie protejați atât elevii cât și angajații din sistem. În acest context, trebuie să fie urgentată achiziția de tablete pentru elevi și cadre didactice, precum și rezolvarea accesului la internet, pentru că sunt școli care încă nu au această facilitate. Realitatea este crudă: ne pregătim în multe dintre școli de aplicarea scenariului roșu, în care cursurile vor avea loc în sistem online. Am senzația însă că guvernanții se află într-o stare de amorțeală, aflați probabil cu gândul doar la alegerile locale și parlamentare. Nu ne putem bate joc de educația copiilor! Pot să înțeleg situația anului școlar trecut, pentru că a fost una fără precedent pentru lumea întreagă și a apărut peste noapte, dar în multe dintre țări, responsabilii au învățat din perioada trecută, nu stau să caute și acum, letargic, soluții”, a declarat președintele FSLî, Simion Hancescu.


Citește și:

Deoarece în politică „regim de urgență” poate fi și mai târziu pentru educație Abia de săptămâna aceasta o serie de unități de învățământ constănțene pregătesc începerea anului școlar


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii