Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu mainile curate la No Problem

ro

11 Apr, 2006 00:00 3889 Marime text

Cinema fara filme

# Cinematografele romanesti au devenit mai putin profitabile din cauza exploziei mediatice si a ofertei generoase de filme de pe piata * Din aceste cauze, majoritatea salilor au fost inchise sau inchiriate pentru spatii comerciale, baruri si discoteci * In luna februarie a anului 2004, CNC a organizat o licitatie pentru inchirierea a 71 de cinematografe din toata tara * Cinematografele constantene scoase la licitatie la acea data erau Republica, Dacia, Studio (fostul Popular) si Gradina de Vara Tomis * Cinematograful Dacia a fost inchiriat de firma Pimen SA Brasov si transformata in discoteca * Firma brasoveana detine toate cluburile "No Problem" din tara, iar in orasul nostru s-a asociat cu una dintre societatile binecunoscutului om de afaceri Petrica Iordache * In contractele de inchiriere ale cinematografelor este stipulat faptul ca noii "locatari" trebuie sa mentina activitatea de proiectie de filme, pe toata derularea angajamentului * Cu toate ca reprezentantii firmei brasovene sustin ca la cinematograful Dacia inca se mai difuzeaza filme, la fata locului nu exista nici un afis care sa demonstreze acest lucru * Reprezentantii RomaniaFilm infirma afirmatiile celor de la Pimen SA * Constantin Vaeni, directorul departamentului de distributie din cadrul RomaniaFilm ne-a declarat ca firma din Brasov nu are contract cu RADEF, asa cum sustin reprezentantii sai

Dupa o perioada infloritoare, cinematografele romanesti au devenit mai putin profitabile din cauza exploziei mediatice si a ofertei generoase de filme pe care au inceput sa o ofere, dupa evenimentele din 1989, televiziunile autohtone. Din aceste cauze, majoritatea salilor au fost inchise sau inchiriate pentru spatii comerciale, baruri si discoteci. Cel mai curios lucru este ca salile care aduceau profiturile cele mai mari au fost inchiriate pe sume ridicole si inchise de catre cei care le-au preluat pentru renovare. Reconstructia si reamenajarea dureaza foarte mult timp in aceste cazuri. Dupa aparitia, in decembrie 2002, a Legii cinematografiei, salile de cinema si gradinile au trecut de la Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor (RADEF) RomaniaFilm in grija Centrului National al Cinematografiei (CNC). Astfel, in luna februarie a anului 2004, CNC a organizat o licitatie pentru inchirierea a 71 de cinematografe din toata tara. Dintre acestea, 14 se aflau in judetul Constanta, patru dintre ele fiind chiar in oras. Cinematografele constantene scoase la licitatie la acea data erau Republica, Dacia, Studio (fostul Popular) si Gradina de Vara Tomis. Prin HG nr.1478 din septembrie 2004 s-a decis ca cinematografele sa se intoarca in administrarea RADEF, dar cu chiriasi cu tot. Dupa Republica, care era cel mai mare si mai profitabil cinematograf din oras, a doua sala ca importanta era Dacia. Insa, in urma privatizarii din anul 2004, aceasta a fost inchiriata de catre firma Pimen SA Brasov si transformata in discoteca. Asa a aparut in viata de noapte constanteana clubul No Problem, devenit in timp un loc foarte bine cunoscut de catre tinerii din oras. Firma brasoveana detine toate cluburile cu acest nume din tara, iar in orasul nostru s-a asociat cu una dintre societatile binecunoscutului om de afaceri Petrica Iordache. Probabil ca s-a tinut foarte mult cont in aceasta asociere si de influenta pe care Iordache o are in Constanta, dar si de faptul ca il leaga prietenii de niste oameni foarte importanti ai orasului.Dam filme, dar nu stim careIn contractele de inchiriere ale cinematografelor este stipulat faptul ca noii "locatari" trebuie sa mentina activitatea de proiectie de filme, pe toata derularea angajamentului. Acest lucru nu s-a intamplat, insa, la Dacia. Gabriela Carcea, contabila filialei Constanta a Pimen SA ne-a declarat, deranjata din cauza intrebarilor, ca in sala pe care au inchiriat-o, s-au proiectat filme. "Am avut un film luna trecuta. Nu mai stiu cum se cheama. Ceva cu Iisus. Si mai avem unul saptamana viitoare, dar nu stiu care, pentru ca nu am primit inca afisele de la RomaniaFilm. Noi dam filme numai de la RomaniaFilm", ne-a mai spus Gabriela Carcea. Cu toate ca reprezentantii firmei brasovene sustin ca la cinematograful Dacia inca se mai difuzeaza filme, la fata locului nu exista nici un afis care sa demonstreze acest lucru. Dealtfel, nici firma nu exista, iar constantenii nu stiu daca acolo mai functioneaza sau nu cinematograful. "Nu mai avem firma pentru ca facem una mai mare si mai frumoasa", ne-a mai spus contabila de la Pimen. A uitat sa mentioneze ca sigla nu mai este acolo de foarte mult timp. In incercarea noastra de a-l contacta pe Petrica Iordache pentru a ne prezenta varianta "No Problem" a problemei, am aflat ca acesta este plecat din tara. Reprezentantii RomaniaFilm infirma toate informatiile date de cei de la Pimen SA. Constantin Vaeni, directorul departamentului de distributie din cadrul RomaniaFilm ne-a declarat ca firma din Brasov nu are contract cu RADEF, asa cum sustin reprezentantii sai. "Firma asta nu are contract de distributie cu noi. Prin faptul ca nu proiecteaza filme, incalca in mod clar clauzele contractuale. Din pacate, acesta nu este un caz unic in tara, insa lumea nu isi da seama", ne-a mai spus Vaeni. De asemenea, directorul filialei constantene a RomaniaFilm, Dumitru Vlaescu, ne-a marturisit ca o perioada a existat un parteneriat intre RADEF si Pimen SA, pentru proiectia de filme. "Ne-am dat seama ca formatul de club nu ofera posibilitatea sa oferim publicului o vizionare placuta, asa ca nu am continuat intelegerea", ne-a mai declarat Vlaescu. Cu toate acestea, reprezentantii Pimen SA incearca in continuare sa minta, atat presa cat si pe constanteni, ca mentin, pe cat posibil, obiectul de activitate al locatiei inchiriate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii