Legături cu soția preotului Mădălin Adrian Iscru 2AOP Architecture SRL și Troia Premium Construct SRL au câștigat peste 14 milioane de lei de la Primăria Babadag (DOCUMENT)
Legături cu soția preotului Mădălin Adrian Iscru: 2AOP Architecture SRL și Troia Premium Construct SRL au
29 Sep, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
130
Marime text



- Cele două au obținut suma de 14.418.459 lei în schimbul serviciilor oferite
Primăria orașului Babadag, județul Tulcea, a bătut palma cu două societăți pentru contractul de prestări servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice și consolidare seismică a blocurilor de locuințe, oraș Babadag, județul Tulcea – bloc locuințe 60”.
Câștigătoarele sunt Troia Premium Construct SRL și 2AOP Architecture SRL.
Cele două au obținut suma de 14.418.459 lei în schimbul serviciilor oferite.
Părțile au încheiat contractul la data de 15 septembrie 2025 și anunțul de atribuire a fost publicat în SEAP pe 26 septembrie a.c.
Despre Troia Premium Construct SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată luni, 29 septembrie 2025, Troia Premium Construct SRL a fost fondată în anul 2013, are sediul social în București, sectorul 6, iar obiectul principal de activitate este „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
Conform sursei citate, asociatul Troia Premium Construct SRL este Neacșu Eugenia și administratorul este Răileanu Adriana.
Firma a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 240 milioane lei, profit de peste 45 milioane lei, datorii de peste 60 milioane lei și 377 de salariați.
Troia Premium Construct SRL a câștigat 312 achiziții directe și 168 de licitații, iar printre autoritățile contractante se numără: Primăria Tulcea, Ministerul Educației și Cercetării, Compania Națională de Investiții SA, Primăria Casimcea etc.
Prin Programul Operațional Regional, Troia Premium Construct SRL a implementat și finalizat proiectul „creșterea competitivității firmei Troia Premium Construct SRL prin crearea, dotarea și amplasarea în zona ITI a unei noi unități de servicii”, amplasată în orașul Măcin, județul Tulcea. Valoarea proiectului este de 9.057.785,7 lei.
Despre 2AOP Architecture SRL. Legături cu Marinela Iscru, soția preotului Mădălin Adrian Iscru
Termene.ro arată că 2AOP Architecture SRL a fost înființată în anul 2019, are sediul social în Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 53, iar obiectul de activitate este „activități de arhitectură”.
Conform Monitorului Oficial nr. 4577/01.11.2019, firma a fost fondată de asociat unic fondator și administrator Andrei Pătraș.
Ulterior, în 14 august 2023, asociatul unic Andrei Pătraș decide cesionarea unor părți sociale către Marinela Iscru, soția preotului Mădălin Adrian Iscru, care devine asociat cu 49% în firmă, Andrei Pătraș rămâne asociatul majoritar (51%) și administratorul societății (MOf. 4035/12.10.2023).
La un an de la intrare, Marinela Iscru s-a retras din afacere, în prezent firma fiind controlată de același Andrei Pătraș.
2AOP Architecture SRL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de peste un milion de lei, un profit de 1.052 lei, datorii de 409.298 lei și trei angajați.
Firma are încheiate 34 de cumpărări directe și trei licitații. Dintre entitățile contractante, amintim de: Consiliul Local Jurilovca, Primăria Babadag, Primăria Garoafa, Primăria Dăeni, Primăria Topolog etc.
Cine este familia Iscru
Numele soților Iscru a captat atenția publicului în anul 2019, când preotul Mădălin Adrian a fost subiectul unei anchete Recorder despre contractele pe care firmele în care figura le obținea prin PNDL, de la Ministerul Dezvoltării, unde preotul deținea funcția de consilier.
Ministerul Dezvoltării era condus la momentul respectiv de senatorul PSD Paul Stănescu.
La momentul respectiv, Agenția Națională de Integritate s-a autosesizat și a sesizat și Direcția Națională Anticorupție, mai departe, pentru a investiga acest caz.
Preotul Mădălin Adrian Iscru, slujitor al Parohiei Dăeni, a fost înlăturat din funcție și a intrat într-un con de umbră.
Ulterior, în noiembrie 2023, Marinela Iscru s-a retras din societățile Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL, unde a fost parteneră cu Ștefan Alexandru Stănescu, fiul senatorului PSD Paul Stănescu.
Cele două societăți au concesionat recoltarea stufului din RBDD.
Mai multe detalii despre scandalul recoltării stufului din Deltă pot fi aflate AICI.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
AJFP Tulcea obține 350.000 de euro de la Vatopediou Holding SRL, deținută de familia preotului Iscru! Foști parteneri cu fiul senatorului PSD Stănescu (MINUTA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii