Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 22 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Evaziune fiscală în formă continuată

ro

22 Sep, 2025 14:52 98 Marime text
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE    22/09/2025
 
Nr.  548/VIII/3
 
 
COMUNICAT
          În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 532/VIII/3 din 18 septembrie 2025 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpatul E.T., asociat și administrator în fapt al mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în transportul alternativ de persoane, pentru comiterea a două infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpata M.A.G., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în transportul alternativ de persoane, pentru comiterea a două infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată;
         
          În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
         În perioada ianuarie 2022 – iunie 2025, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul E.T., în calitate de administrator în fapt al mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în transportul alternativ de persoane, împreună cu inculpata M.A.G., în scopul sustragerii de la obligațiile fiscale, ar fi ascuns sursa impozabilă, prin plata la negru a salariilor către proprii angajați,  prin operațiuni care nu ar fi fost înregistrate în evidența contabilă și nu ar fi fost declarate organelor fiscale, cu consecința cauzării unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de total de 11.580.140 lei, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă (taxe salariale cu reținere la sursă și contribuție asigurătorie de muncă).
         În aceeași perioadă menționată anterior, cei doi inculpați, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi omis înregistrarea în evidența contabilă a celor patru societăți comerciale și nu ar fi declarat organelor fiscale veniturile impozabile, cu consecința cauzării unui prejudiciu bugetului de stat, în cuantum total de 7.088.736 lei.
         Până la acest moment, prejudiciul total cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 18.668.876 lei.
         În concret, aproximativ 90% dintre șoferii sau curierii care prestau servicii în cadrul acestor societăți administrate în fapt de către cei doi inculpați, nu ar fi fost angajați cu carte de muncă, iar pentru aceștia nu ar fi fost declarate și achitate contribuțiile datorate bugetului de stat. 
         Astfel, în această manieră, veniturile obținute prin intermediul acestor societăți ar fi fost împărțite în mod egal de către cei doi inculpați, fiecare obținând săptămânal sume cuprinse între 15.000 de lei și 23.000 de lei.
          Totodată, în momentul în care una dintre societățile în cauză era supusă unui control desfășurat de către Direcția generală Antifraudă Fiscală, ca urmare a sancțiunilor aplicate pentru nedeclararea de TVA, cei doi inculpați procedau la cesionarea părților sociale ale societăților către cetățeni străini, pentru a evita achitarea sumelor stabilite de plată și, ulterior, își continuau activitatea în aceeași manieră, pe o altă societate nou înființată.
 
         Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata M.A.G. trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
         - să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală;

         - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar;
         - să nu părăsească teritoriul României;
        
         Inculpatei M.A.G. i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
         Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de Procedură Penală.
         În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
         La data de 19 septembrie 2025, în urma propunerii de arestare preventivă formulată de către procurorii anticorupție, judecătorii din cadrul Tribunalului București au decis măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de inculpatul E.T.     
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
          Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii