Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat Accident mortal la 2 Mai! „A fost nevoie de o tragedie fără margini,pentru ca problema lipsei trotuarelor în sate și comune să iasă la suprafață”!

ro

28 Aug, 2023 17:00 1681 Marime text
  • Doi tineri au fost spulberați și alți trei răniți pe drumul care leaga Vama Veche de 2 Mai de un bolid condus de un șofer drogat
  • Subiectul a ținut primele pagini în presa locală și națională, însă în afara anchetelor aflate în desfășurare și de eliberarea din funcție a unor ofițeri de poliție, nu s-a schimbat nimic în zona unde a avut loc această tragedie
  • Consilierul județean USR, Semiran Abdurefi a transmis două adrese oficiale către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și către primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, prin care le aduce la cunoștință că CJC a aprobat, anul trecut, „Regulamentul privind asocierea Județului Constanța cu unele Unități Administrativ-Teritoriale în vederea realizării în comun a unor obiective de interes public pentru anul 2023"
  • Aacest proiect de hotărâre dă posibilitatea Consiliului Județean de a co-finanța obiective de investiții în parteneriat cu primăriile pentru care Consiliile Locale din județ au aprobat indicatori tehnico-economici
  • Astfel CJC poate aloca sume de bani Primăriei Limanu pentru amenajarea unei căi de acces pentru pietoni în localitatea 2 Mai, care să facă legatura între str. Domnița Bălașa și str. Nucilor, în continuarea străzii Mihail Kogălniceanu, de-a lungul DN39, care să prevadă și iluminat public, atât pentru calea de acces pietonală cât și pentru drumul național pe acest sector
 


Pe 19 august a.c., în jurul orei 05.25, un tânăr care ulterior s-a dovedit că era drogat a condus un autoturism pe DN 39, în apropierea localității Vama Veche și a intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani, și un tânăr, de 21 de ani. Au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.
 
Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină. Ulterior, șoferul vinovat, Vlad Pascu a fost arestat pentru 30 de zile.
 
Zile întregi subiectul a ținut primele pagini în presa locală și națională, însă în afara anchetelor aflate în desfășurare și de eliberarea din funcție a unor ofițeri de poliție, nu s-a schimbat nimic în zona unde a avut loc această tragedie.


Semiran Abdurefi, consilier județean


Consilierul județean USR, Semiran Abdurefi a transmis două adrese oficiale către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și către primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, prin care le aduce la cunoștință că CJC a aprobat, anul trecut, „Regulamentul privind asocierea Județului Constanța cu unele Unități Administrativ-Teritoriale în vederea realizării în comun a unor obiective de interes public pentru anul 2023".
Rezumativ, acest proiect de hotărâre dă posibilitatea Consiliului Județean de a co-finanța obiective de investiții în parteneriat cu primăriile pentru care Consiliile Locale din județ au aprobat indicatori tehnico-economici.

„Unul din obiectivele posibile de investiții privește infrastructura rutieră, drumuri interioare/ străzi interioare.

Astfel că, CJC poate aloca sume de bani Primăriei Limanu pentru amenajarea unei căi de acces pentru pietoni în localitatea 2 Mai, care să facă legatura între str. Domnița Bălașa și str. Nucilor, în continuarea străzii Mihail Kogălniceanu, de-a lungul DN39, care să prevadă și iluminat public, atât pentru calea de acces pietonală cât și pentru drumul național pe acest sector”, susține consilierul județean.

Consilierul care locuiește în Mangalia și cunoaște situația din zonă, mai spune că: „În 2009, adică acum 14 ani, era inaugurată, la Vama Veche, o pistă de biciclete de peste 400.000 de euro. Pista pornea din Vamă și se termina, brusc și definitiv, la intrarea în 2 Mai. La fel și posibilitatea vamaioților de a se deplasa, așa cum o fac de ani de zile, pe jos, între cele două stațiuni.

A fost nevoie de o tragedie fără margini, cea a doi tineri spulberați de un șofer drogat, pentru ca problema lipsei trotuarelor în sate și comune să iasă la suprafață. Există voci care spun că nu se pot amenaja trotuare între două localități: GREȘIT. 2 Mai și Vama Veche sunt localitățile aceleiași comune, Limanu. La kilometri distanță de 2 Mai, a apărut, de mai mulți ani, un nou cartier, lipsit de orice infrastructură, pe strada Nucilor.
Adevărații vamaioți merg, între 2 Mai și Vamă și chiar către Mangalia, PE JOS. De ani de zile, ca o tradiție.



Exact cum s-a întâmplat în cazul celor opt tineri, care au fost izbiți din plin de un șofer drogat. Pentru că mergeau pe marginea șoselei, pe o porțiune de pământ, la capătul pistei de biciclete despre care vorbeam. Dacă în 2 Mai ar fi existat trotuar la capătul acestei piste, poate, Sebastian și Roberta ar fi fost, deja, acasă, în siguranță.

De ani de zile îmbunătățirea infrastructurii în comuna Limanu – care cuprinde satele Vama Veche, 2 Mai, Hagieni și Limanu – s-a limitat la asfaltări, sporadice, ale carosabilului.

În privința trotuarelor, în bunul și tradiționalul spirit românesc, au fost amenajate în centru, prin fața primăriei și… cam atât.

La Limanu, comună europeană și relativ bogată, copiii sunt duși sau se duc la școală sau grădiniță direct pe stradă, vârstnicii se duc la magazine pe carosabil, iar reabilitările actuale din comună nu prevăd niciun fel de trotuar.

Un alt exemplu: noul cartier dintre 2 Mai și Vamă, de pe strada Nucilor, nu are niciun fel de legătură pietonală cu cele două sate: cetățenii care locuiesc aici au primit autorizații, plătesc taxe și impozite, deci, sunt îndreptățiți să beneficieze de o infrastructură adecvată, care să nu le pună viețile în pericol.

Primăria Limanu spune că nu are fonduri suficiente pentru a amenaja trotuare – deși, Vama Veche și 2 Mai sunt unele dintre cele mai aglomerate stațiuni ale litoralului, cu o sursă de venituri la bugetul local comparativă cu aceea a Costineștiului.

Tocmai pentru că administrația locală nu reușește să găsească resursele necesare amenajării de trotuare, iată că, la Consiliul Județean Constanța, avem pârghiile necesare pentru a sprijini primăria din sudul litoralului”, a explicat Semiran Abdurefi.
 

Primarul din Limanu caută finanțare pentru extinderea trotuarului care leagă 2 Mai de Vama Veche


Reamintim, la câteva zile după producerea oribilului accident, edilul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, preciza pentru ZIUA de Constanța că se așteaptă o linie de finanțare pentru extinderea trotuarului și a iluminatului public pe porținea care traversează localitatea 2 Mai și până la pista de biciclete.

„A fost o tragedie fără seamăn! Suntem șocați de ceea ce s-a întâmplat și, evident, ca este un semnal de alarma puternic și pentru noi, autoritățile locale, astfel încât să luăm toate masurile necesare pentru a evita astfel de catastrofe! 

Drumul pe care s-a petrecut oribilul eveniment este un Drum Național, prin urmare administrarea intra în responsabilitatea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. 

De altfel, noi am sesizat pericolul și la nivelul comunei Limanu avem deja realizat un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru a realiza extinderea trotuarului și iluminatul public de-a lungul Drumului Național care traversează localitatea 2 Mai și până la pista de biciclete, care incepe imediat dupa Unitatea Militara si uneste 2 Mai cu Vama Veche.

Acum suntem la faza în care așteptăm o linie de finanțare pentru a implementa acest proiect și pentru a trece la execuție. Știți, de altfel, că realizarea unor astfel de proiecte înseamnă și o perioadă destul de lungă de timp, mai ales din cauza procedurilor extrem de anevoioase. 

Vă garantez că vom încerca să acceleram realizarea acestui proiect și voi iniția, din nou, discuții cu reprezentanții instituțiilor abilitate. Trebuie să acceleram implementarea proiectului și să reușim impreuna cu autoritățile centrale o soluție pentru finanțarea lucrărilor. Este vital pentru siguranța oamenilor!”, a transmis primarul Daniel Gheorghe Georgescu pentru cotidianul ZIUA de Constanța. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

UPDATE Altar de lumânări și flori în memoria Robertei și a lui Sebastian, tinerii decedați în accidentul dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Accident mortal la 2 Mai! Primarul Daniel Gheorghe Georgescu caută finanțare pentru extinderea trotuarului care leagă 2 Mai de Vama Veche

UPDATEMomente dramatice la Morga din Mangalia! Părinții tinerilor decedați în accidentul dintre 2 Mai și Vama Veche ridică sicriele cu trupurile copiilor (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii