Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 05 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat FOTO. Gropi și pavaje distruse în Centrul Vechi al Constanței. Un constănțean cere Primăriei intervenții de urgență

ro

05 Oct, 2026 13:38 237 Marime text
Sursă foto: C.M.

Starea carosabilului din Centrul Vechi al Constanței este reclamată de un constănțean, care a transmis o petiție către Primăria Municipiului Constanța și Serviciul Rutier Constanța. Acesta solicită intervenții urgente pe mai multe străzi din zona Peninsulară, unde reclamă gropi, denivelări și porțiuni de pavaj deteriorate sau dislocate.

Potrivit sesizării, problemele sunt întâlnite pe străzi precum Aristide Karatzali, Mircea cel Bătrân, Callatis și Sulmona. Constănțeanul susține că degradarea carosabilului pune în pericol atât șoferii, cât și pietonii.

„Pe străzile din Centrul Vechi al municipiului Constanța (...) există numeroase avarii majore ale carosabilului (gropi adânci, denivelări accentuate, porțiuni cu pavaj distrus sau dislocat)”, se arată în petiție.


Constănțeanul consideră că situația reprezintă „un pericol iminent și real pentru siguranța traficului rutier și pietonal” și avertizează asupra riscului de producere a unor accidente, de avariere a autoturismelor și de punere în pericol a pietonilor.



Ce spune constănțeanul despre obligațiile Primăriei

În petiție este invocată și OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Petentul face trimitere la articolul 5, alineatul (2), susținând că administratorul drumului public are obligația de a asigura viabilitatea acestuia și de a înlătura obstacolele care afectează siguranța circulației.

„Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, administratorul drumului public (Primăria Municipiului Constanța) are obligația de a asigura viabilitatea acestuia și de a înlătura imediat orice obstacol care afectează siguranța circulației”, se arată în document.


Totodată, acesta susține că Poliția Rutieră are atribuții de control și poate aplica sancțiuni administratorului drumului în cazul neîndeplinirii obligațiilor privind întreținerea.

Ce solicită constănțeanul


Constănțeanul cere Primăriei Constanța să includă străzile menționate „în regim de urgență” în programul de reparații și reabilitare, să semnalizeze temporar zonele periculoase și să intervină pentru repararea definitivă a carosabilului.

În același timp, acesta solicită Serviciului Rutier Constanța efectuarea unei verificări în teren și luarea măsurilor prevăzute de lege.

Conform IPJ Constanța, în cadrul unor sesizări sau în cadrul unor acțiuni punctuale, „se fac verificări în teren și se dau sancțiuni administratorului drumului public”.

Am solicitat un punct de vedere din partea autorităților locale cu privire la problemele semnalate și la eventualele lucrări de reparații programate în zona Centrului Vechi. Vom publica răspunsurile Primăriei Constanța imediat ce acestea ne vor fi transmise.





Citește și:
Constănțeanul supărat: FOTO+VIDEO, „Ca în Frozen, dar nu putem fi toți Anna și Elsa”. Reclamație privind vitrinele frigorifice de la Carrefour City Park Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii