Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal la 2 Mai! Primarul Daniel Gheorghe Georgescu caută finanțare pentru extinderea trotuarului care leagă 2 Mai de Vama Veche

ro

22 Aug, 2023 16:28 1419 Marime text
Tragedia de la 2 Mai, județul Constanța a îndoliat România și a ridicat semne de întrebare. Au fost voci care au precizat că tinerii pietoni se aflau pe carosabil, nu pe trotuar, iar legat de acest aspect, edilul Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu, ne-a explicat că se așteaptă o linie de finanțare pentru extinderea trotuarului și a iluminatului public pe porținea care traversează localitatea 2 Mai și până la pista de biciclete.

În prezent, există un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic în acest sens. 

„A fost o tragedie fără seamăn! Suntem șocați de ceea ce s-a întâmplat și, evident, ca este un semnal de alarma puternic și pentru noi, autoritățile locale, astfel încât să luăm toate masurile necesare pentru a evita astfel de catastrofe! 

Drumul pe care s-a petrecut oribilul eveniment este un Drum Național, prin urmare administrarea intra în responsabilitatea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. 

De altfel, noi am sesizat pericolul și la nivelul comunei Limanu avem deja realizat un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru a realiza extinderea trotuarului și iluminatul public de-a lungul Drumului Național care traversează localitatea 2 Mai și până la pista de biciclete, care incepe imediat dupa Unitatea Militara si uneste 2 Mai cu Vama Veche.

Acum suntem la faza în care așteptăm o linie de finanțare pentru a implementa acest proiect și pentru a trece la execuție. Știți, de altfel, că realizarea unor astfel de proiecte înseamnă și o perioadă destul de lungă de timp, mai ales din cauza procedurilor extrem de anevoioase. 

Vă garantez că vom încerca să acceleram realizarea acestui proiect și voi iniția, din nou, discuții cu reprezentanții instituțiilor abilitate. Trebuie să acceleram implementarea proiectului și să reușim impreuna cu autoritățile centrale o soluție pentru finanțarea lucrărilor. Este vital pentru siguranța oamenilor!”,
a transmis primarul Daniel Gheorghe Georgescu pentru cotidianul ZIUA de Constanța. 

Amintim că ieri, într-o conferință de presă, inspectorul șef al IPJ Constanța, chestorul Constantin Glugă a precizat că în noaptea taciidentului tânărul de 19 ani a fost oprit de un echipaj de poliție și condus la sediul Poliției Vama Veche unde a stat aproximativ două ore. 

Mai mult, în mașina tânărului au fost găsite o țigară artizanală, tip joint și o folie marcată cu denumirea „bromazepam”, ce conținea 4 pastile. 

Cu toate acestea tânărul șofer nu a fost testat cu aparatul drugtest ci doar cu aparatul etilotest care a stabilit că acesta nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. 
„În seara de 18 august, a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni preventive, moment în care i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere.
La data de 19 august 2023, în jurul orei 00:40, prin 112, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța despre faptul că, pe D.N. 39, din direcția Vama Veche către 2 Mai, un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere.
Având în vedere semnalarea, autoturismul a fost dat în atenție efectivelor din teren și s-au efectuat activități pentru găsirea acestuia.
În jurul orei 02:40, autoturismul respectiv a fost depistat de patrula mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm din cadrul G.M.J. Constanța, circulând pe D.N. 39, în localitatea Vama Veche.
A fost legitimat șoferul, precum și cei 2 pasageri, iar, în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperită o țigară artizanală, tip joint și o folie marcată cu denumirea „bromazepam”, ce conținea 4 pastile, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru continuarea cercetărilor. 
Șoferul a fost condus cu autospeciala de poliție la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, fiind prezent în sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, până în jurul orei 04:30.
Din datele transmise de polițiștii care au efectuat verificările, șoferul, la acel moment, nu prezenta semne specifice consumului de droguri.
Tot din verificări a reieșit că, după ce a părăsit sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, șoferul s-a deplasat la o locație, din Vama Veche, unde ar fi consumat substanțe interzise.
 

 Ulterior, la ora 05.25, a avut loc evenimentul rutier, în urma căruia 2 persoane au decedat și 3 au fost rănite“ - a precizat chestorul Constantin Glugă, inspectorul șef al IPJ Constanța. 
De asemenea, șeful IPJ Constanța a menționat că a dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și 2 agenți, pentru stabilirea existenței/inexistenței unor abateri.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

DIICOT, reacție oficială după tragedia rutieră de la 2 Mai!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii