Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:52 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atunci şi acum - Mazăre, Strutinsky, Iliescu, Năstase, Consiliu Local Misterele scrisorilor FIN.CO.GE.R.O. către autorităţi (Documente)

ro

27 Jul, 2012 01:00 3414 Marime text
DESCHIDEREFincogero.jpgPe www.ziuadeconstanta.ro puteţi citi integral scrisorile trimise de FIN.CO.GE.R.O. în 2001 şi 2012

De mai bine de 11 ani, italienii de la FIN.CO.GE.R.O. se războiesc cu primarul Radu Mazăre pentru a-şi putea realiza proiectele din cartierul Faleză Nord şi de pe strada Mihai Eminescu.

Două cartiere moderne, cu străzi, plaje amenajate şi toate elemente urbanistice de care aveau nevoie. O istorie zbuciumată care, în 2012, a ajuns la o executare silită de 13 milioane de euro, pe care municipiul condus de Radu Mazăre, pentru care cotizează orice plătitor de taxe şi impozite din acest oraş, va trebui să îi dea societăţii italiene. Lucrări neexecutate, ajunse din sarcina Primăriei în cea a FIN.CO.GE.R.O., proiecte întârziate, bani cheltuiţi. Istoria a fost rezumată într-o scrisoare trimisă de investitorul italian, cel mai mare pe care Constanţa l-a avut de lungă perioadă de timp, consilierilor locali, singurii care îşi pot asuma responsabilitatea pentru a îndrepta nedreptăţile şi pentru a face din Constanţa oraşul care merită să fie. Noul Consiliu Local a fost informat în scrisoarea pe care o puteţi citi pe www.ziuadeconstanta.ro cu privire la situaţia de fapt, un răspuns la toate informaţiile oferite de primar şi de avocaţii plătiţi de Primărie. Nu numai consilierii locali, unii dintre ei abia aleşi, deci puţin informaţi în această privinţă, ar trebui să lectureze misiva societăţii italiene, ci şi orice locuitor al oraşului Constanţa care plăteşte taxe şi impozite şi ai cărui bani, agonisiţi şi daţi pentru bunăstarea urbei, se vor regăsit în cele 13 milioane de euro. Din vina cui?

„Am rămas uimiţi de autoritatea şi de stăpânirea cu care dl. Strutinsky se deplasa în interiorul primăriei"

fincogero.jpgÎn comparaţie cu scrisoarea din 2012, ZIUA de Constanţa vă prezintă o altă misivă a celor de la FIN.CO.GE.R.O., de data aceasta datată 5 iunie 2001, adresată primarului Radu Mazăre, Consiliului Local, preşedintelui de atunci, Ion Iliescu, lui Adrian Năstase, prim-ministru, miniştrilor Miron Mitrea, Dan Matei Agaton, Octav Cozmâncă, ambasadorului Italiei, Giuseppe Berlendi, şi prefectului Petre Chirobocea. Şi în 2001, ca şi în 2012, FIN.CO.GE.R.O. SPA încerca să lămurească situaţia celeor două contracte de concesiune privind terenurile din Faleză Nord şi de pe strada Eminescu, pe care le semnase cu Primăria Constanţa. Nu era primul memoriu, însă acesta la care facem referire prezenta o poveste foarte interesantă. Redăm în continuare un fragment al scrisorii din 2001, textul integral şi restul detaliilor „picante" putând fi citit pe www.ziuadeconstanta.ro. „(...)

fincogero_1.jpgDupă ce am prezentat proiectele lucrărilor de infrastructură (prot.n.69493) din 11.09.2000) am solicitat o întâlnire a tehnicienilor noştri cu reprezentanţii municipalităţii Constanţa cu scopul de a expune în mod exhaustiv intervenţiile proiectate, pentru a ilustra în detaliu multiplele aspecte, calificante pentru oraş. Această întâlnire ne-a fost acordată la birourile aparţinând societăţii CONPRES din strada Ion Roată, în Constanţa, unde urma să întâlnim pe un anume domn Sorin Strutinsky. (...) Pe parcursul acestei întrevederi, dl. Strutinsky, care între timp se prezentase ca asociat, în diverse activităţi, al primarului Mazăre, ne-a cerut lămuriri cu privire la proiect; deşi miraţi şi în ciuda faptului că nu înţelegeam sensul situaţiei, din simpla amabilitate am expus, totuşi, proiectul nostru. Impresionat, după cum avea să afirme el însuşi, de calitatea şi de valoarea proiectelor expuse, acesta a supus la rândul său atenţiei noastre un proiect al său de construcţie a unui centru comercial în Constanţa, proiect de slabă calitate cu privire la care reprezentanţii societăţii noastre au exprimat o părere defavorabilă. Odată încheiată această întrevedere, acelaşi domn Strutinsky, la bordul unui autovehicul marca Lyncoln, cu numărul de înmatriculare din SUA, de culoare aurie, l-a însoţit pe domnul Romeo Nunzio (în timp ce ceilalţi îi urmau la bordul unui alt autovehicul) la Primăria Constanţa, şi anume în biroul primarului. Am rămas, pentru a doua oară în aceeaşi zi uimiţi de autoritatea şi de stăpânirea cu care dl. Strutinsky se deplasa în interiorul primăriei, continuând să nu ştim care era rolul său instituţional, pe care nu îl cunoaştem nici acum. În orice caz, în câteva minute a sosit şi primarul Mazăre, căruia dl. Strutinsky însuşi i-a explicat proiectul. Primarul ne-a invitat să evaluăm oportunitatea de a compensa imediat - de precizat că formula este prevăzută contractual - actualizând sumele, costurile pe perioada de 25 ani de concesiune a suprafeţelor şi să permitem Municipalităţii să plătească diferenţa rămasă în sarcina sa (rezultată din costurile lucrărilor de urbanizare şi de infrastructură după scăderea cheltuielilor de concesiune), prelungită pe trei ani, în condiţiile încredinţării imediate a executării respectivelor lucrări. De la acea dată, în ciuda faptului că societatea noastră a formulat în acest sens diverse oferte, toate avantajoase pentru oraşul Constanţa, reprezentanţii noştri nu au mai avut niciun fel de răspuns la acestea. În această situaţie, concomitenţa datelor ne face să credem că un asemenea comportament ar putea fi legat de propuneri ciudate şi nepercepute de noi, pe care dl. Strutinsky le-a făcut d-lui Romeo, pe parcursul drumului în autovehicul, către Primărie, cu siguranţă neintepretate bine de către dl. Romeo din cauza slabei sale cunoaşteri a limbii române".

Reamintim că întregul text al celor două scrisori, din 2001 şi 2012, poate fi citit pe www.ziuadeconstanta.ro.

În 2001, Iliescu, Năstase, Mazăre şi Consiliul Local nu au făcut nimic.

În 2012, Iliescu este la pensie, Năstase în puşcărie, iar Mazăre tot la Primărie. Va lua Consiliul Local atitudine?!

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii