Cum se sărbătorea Crăciunul în satul tradițional românesc

Crăciunul („Nașterea Domnului”) este una dintre cele mai mari sărbători creștine cu date fixă din an.
 
Pregătirile temeinice pentru această mare zi începeau cu mult timp înainte, încă de la începutul postului.
 
De Crăciun, un rol important îi era acordat curățeniei. Nu doar sufletul și trupul se purificau prin post, ci și interiorul casei trebuia primenit cu mare grijă. O atenție deosebită îi era acordată camerei curate, unde se primeau colindătorii. În acest spațiu se etalau cele mai frumoase țesături pentru decorul interiorului, simbol al hărniciei fetelor de măritat și al stării materiale. Tot aici se aflau și costumele de sărbătoare cu care membrii familiei mergeau la biserică.
 
În ultimele zile înainte de Crăciun, pregătirile se intensificau, o grijă deosebită fiind acordată preparatelor gastronomice din porcul tăiat la Ignat (20 decembrie). De asemenea, un loc important îi era acordat pregătirii colacilor care se dăruiau colindătorilor, în Ajun, dar și în prima zi de Crăciun.
 

În satul tradițional, Ajunul Crăciunului avea o importanță covârșitoare. El era anunțat de mersul preotului cu icoana „Nașterii Domnului” prin casele creștinilor, pentru a aduce vestea cea mare a ivirii pe lume a Mântuitorului. Totodată, acesta binecuvânta preparatele pregătite pentru masa încărcată de Crăciun.
 
În dimineața acestei zile, cei mici porneau la colindat cu „Bună dimineața la Moș Ajun“. Cetele de flăcăi, constituite de la începutul Postului sau de la Sfântul Nicolae, colindau din seara Ajunului până în zorii primei zile de Crăciun. Colindele se cântau la ușă, la fereastră și în ogradă. Atunci când gazda îi primea în camera curată pe colindători, se considera a fi un semn de mare cinste.
 
Dacă cineva nu primea colindători, era „descolindat”, făcându-i-se o urare „pe dos”, tradiționalele urări de sănătate și belșug fiind înlocuite cu cele prin care se invocau boala, sărăcia, ghinionul. Cei care refuzau să primească vestea Nașterii Domnului erau „sancționați” nu doar de colindători, ci și de întreaga comunitate de gospodari, care afla de gestul necreștinesc al consătenilor.

 
Printre frumoasele tradiții de Crăciun se numără și mersul cu „Steaua”, confecționată din stinghii de lemn și hârtie colorată, având în centru o iconiță care reda scena Nașterii Pruncului Iisus Hristos. Steaua era fixată în capătul unui băț și purtată de colindători ca un steag. Cu Steaua mergeau de obicei băieții mai mărișori, între Crăciun și Anul Nou.
 
Darurile strânse la colindat - mere, nuci, covrigi sau colaci - erau puse în traistă, unul din obiectele nelipsite din „recuzita” colindătorului tradițional.
 
Citește și:
Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - Pieptar cu ciucuri din Bistrița-Năsăud