Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bucuria de a fi împreună, să ne ocupăm de literatură”

ro

05 Jun, 2021 00:00 3718 Marime text

În acest an, Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020 a fost organizată, în premieră, la Constanța!
Și chiar și-a meritat numele festiv, căci, spre deosebire de alți ani, când evenimentul se ținea în București, în săli mai mult sau mai puțin improvizate, de data aceasta a fost găzduit de fastuosul salon Melody Grand Ballroom din Mamaia.

S-au adunat sub același acoperiș „greii” literaturii din România, mulți dintre ei aflându-se printre nominalizați, la diferite categorii, ai Premiilor USR decernate în seara de miercuri, 2 iunie.

A fost o atmosferă destinsă și binevoitoare, lumea fiind în general încântată pentru prilejul de a se întâlni în sfârșit, „în carne și oase”, după multe luni de restricții, de a schimba impresii și cărți cu autograf, de a ciocni un pahar și a se lăsa în voia amintirilor de altădată, când timpul avea mai multă răbdare.

Dincolo de premii – față de care s-au exprimat păreri contradictorii, dar nici nu ne așteptam la unanimitate – a contat faptul că un eveniment cultural de asemenea calibru a putut fi organizat la un nivel de excelență, în urbea noastră, care nu are prea des ocazia de a străluci din acest punct de vedere.

A fost lăudabilă implicarea autorităților locale constănțene, iar în discursul său, Mihai Lupu ne-a promis că această Gală e doar prima dintre inițiativele pe care președintele CJC, secondat de oameni de cultură tomitani, le va sprijini în ambițiosul proiect „Educație prin cultură”.

Atmosfera generală a încântat, domnii au purtat costume și cravate, doamnele s-au remarcat cu ținute de cocktail, s-a cântat muzică de calitate, chelnerii au avut mănuși albe și au servit impecabil delicatese și băuturi fine.

Pentru ocazia oferită scriitorilor de a se revedea, pentru „bucuria de a fi împreună, să ne ocupăm de literatură”, într-un cadru marcat de rafinament și eleganță, președintele USR Nicolae Manolescu a ținut să mulțumească organizatorilor și să spere că vor mai avea loc astfel de evenimente și în anii care vin.

Așa ne dorim și noi, evenimente cât mai multe și mai relevante, într-un oraș din ce în ce mai vibrant și mai permeabil la valorile culturale autentice!
 

Citește și:

LIVE VIDEO & TEXT În acest an, Constanța găzduiește Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii