Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:07 25 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Patriarhul Teoctist Arăpașu a ridicat 100 de biserici, în timpul vieții și a promovat învățământul religios

ro

30 Jul, 2021 00:00 2116 Marime text

 
  • Patriarhul Teoctist Arăpașu s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. În perioada păstoririi sale s-au tipărit cele mai multe titluri de ziar. A reușit să obțină un nivel mai înalt în relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte, decât în trecut.
  • Fiind acuzat de obediența sa față de autoritățile comuniste, a fost nevoit să accepte demolarea a șapte biserici ortodoxe monument-istoric din București. Însă, în aceeași perioadă a reușit să ridice alte 100 de biserici în toată țara.
  • Astăzi se împlinesc 14 ani de când s-a stins din viață Patriarhul Teoctist.  
Teoctist Arăpașu s-a născut cu numele de botez Toader Arăpașu, la data de 7 februarie 1915, în satul Tocileni, județul Botoșani din părinții Dumitru și Marghioala. A fost al 10-lea din cei 11 frați. A făcut școala primară în satul natal și a intrat, de la 13 ani, ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, din județul Botoșani, aparținând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ținuturilor natale. Vreme de un an a participat la cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.

Pe data de 6 august 1935, a fost tuns monarh la Mănăstirea Bistrița sub numele de Teoctist. A primit aprobarea de la Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei pe data de 4 ianuarie 1937 să ajungă ierodiacon, fiind hierotonit de către arhanghelul Ilarion Băcăoanul, în biserica „Precista din Roman“.

Trei ani mai târziu, s-a înscris la Facultatea de Teologie din București pe care a absolvit-o în anul 1945. A primit calificativul Magna cum laude pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică. A îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și a fost diacon la Patriarhia Română. A făcut parte din Mișcarea legionară, participând chiar și la măcelul de la București.

S-a cerut a fi transferat la centrul eparhial Iași, iar transferul i-a fost aprobat pe data de 1 martie 1945. Pe data de 25 martie a aceluiași an devine ieromonarh, fiind hirotonit de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. În anul 1946 ajunge arhimandrit.

A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. În acest timp a activat în calitate de preot slujitor, apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și a fost delegat de patriarhul din Constantinopol să conducă și să îndrume treburile bisericești ale mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. Din cauza poziției sale procomuniste, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit în anul 1947.

Această decizie a fost publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, subliniând că patriarhul Teoctist Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, care era perceput ca procomunist. Acesta din urmă își submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autoritățile comuniste l-au scos pe Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și l-au înlocuit cu Justinian Marina. Acest lucru a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpașu.

Din 1948 când Justinian Marina a fost instalat pe scaunul de patriarh al României, arhimandritul Teoctist Arăpașu a deținut funcția de vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, timp de doi ani. La 28 februarie 1950, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de „Botoșăneanul“.

Începând cu anul 1950, când devine episcop vicar patriarhal, a îndeplinit numeroase funcții. A fost rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul administrației patriarhale. Din 1954 până în 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor.


Pe data de 16 septembrie 1962 a fost înscăunat episcop în Catedrala Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Arad unde a păstorit 10 ani.  A fost ales în postul de episcop de Detroit de către congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, în aprilie 1963, însă nu a putut merge din cauza neacordării vizei.
A fost ales mitropolit al Olteniei din 25 februarie 1973. Doi ani mai târziu, s-a întors la Iași ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, după ce Nicolae Ceaușescu a semnat decretul de recunoaștere în funcție.

A slujit timp de 45 de ani bisericile din toate colțurile tării

A slujit timp de 45 de ani bisericile din toate colțurile tării și mereu a fost cu gândul de a-și ajuta enoriașii. Pe lângă problemele administrative și economice, s-a preocupat și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus. A organizat muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria din județul Botoșani. A îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei“, „Mitropolia Moldovei și Sucevei“ și „Glasul Bisericii“ și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.

A fost un reprezentant de seamă al ecumenismului românesc. A făcut parte din multe delegații sinodale care au vizitat alte biserici și a condus delegații în vizitele peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

Revoluția din 1989 a adus în fața patriarhului Teoctist Arăpaș o înțelegere aparte a contestațiilor de ordin politic în legătură cu demolarea unor biserici. Astfel, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990, Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. Demisia i-a fost acceptată și s-a stabilit apoi la Mănăstirea Sinaia, însă nu pentru mult timp. La cererea clerului de la parohii și mânăstiri, dar și a credincioșilor din toată țara, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod a hotărât, în ședința din aprilie, să-l cheme înapoi, prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei. Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986, ascultând Sfântul Sinod.



Patriarhul Teoctist a obținut numeroase recunoașteri importante

Bisericile ortodoxe locale și cultele religioase i-au oferit importante recunoașteri. Papa Ioan Paul al II-lea a venit pentru prima dată în vizită într-o țară majoritar ortodoxă la invitația Patriarhului Teoctist. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 7-9 mai 1999.

După 1989, a înființat noi seminarii teologice și școli medii de cântăreți bisericești. De altfel a instituit cursuri de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, dar și de restauratori de monumente istorice. A organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu.

Patriarhul Teoctist a promovat atât de mult învățământul religios încât a fost introdus în învățământul general de toate gradele și profilurile. Împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi și a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă. S-a ocupat de pașii pe care trebuia să-i facă pentru canonizarea unor sfinți români. A reușit să reorganizeze Biserica Română de peste hotare prin adoptarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate, care s-au remarcat prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.

Patriarhul Teoctist și-a pus amprenta și asupra aricolelor religioase publicate

O dată cu ocuparea funcțiilor din cadrul bisericii, patriarhul s-a implicat și în activitatea editorială bisericească. Numele său a semnat multe articole, predici, cuvântări și studii care au devenit cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. 

Au fost retipărite, prefațate de căre „Prea Fericirea Sa“ și editate textele din majoritatea cărților de slujbă și a manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. Sub numele său au apărut și monografiile „Mitropolitul Iacob Putneanul“, „Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români“ și „Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc“.

În 1980, la Iași a publicat editarea tansliterară „Dumnezeiască Liturghie“ a Mitropolitului Dosoftei. 8 ani mai târziu, a scos ediția jubilară din 1688 a „Bibliei de la București“ și a avut sub atenta supraveghere tipărirea Bibliei, ediția jubilară a Sfântului Sinod din 2002.  A redactat prețata multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.

A publicat peste 7000 de pagini cu peste 1500 de titluri, în stuctura a 17 volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general „Pe treptele slujirii creștine“, dar și o carte cu titlul „Slujind Altarul străbun“.
A promovat în permanență acțiuni care au adus un aport major la creșterea prestigiului Bisericii. Pe această bază a creat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică. În această perioadă, prin realizarea frecventă de schimburi de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate, a condus la organizarea de Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața bisericii.

În baza activității sale profesionale a primit numeroase premii și distincții, dintre care amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine "Dimitrie Cantemir" din București (2003), al Universității "Ovidius" din Constanța (2004), al Universității "Al.I.Cuza" din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.

Statul Român i-a oferit la data de 21 mai 1999 Ordinul „Steaua României“ în grad de Mare Cruce. De altfel, Patriarhul Teoctist Arăpaș este membru de onoare al municipiilor Botoșani din 1994, Galați și Brăila din 2000, Petroșani din 2001, Hunedoara din 2002 și Baia Mare din 2003, precum și al comunei Vorona începând cu 2005.

Un premiu important pe care l-a primit a fost Diploma de Excelență a Fundației „Dr. Wilhelm Fielderman“ la data de 17 septembrie 2003 pentru „contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei“.



Astăzi se împlinesc 14 ani de când s-a stins din viață Patriarhul Teoctist

Patriarhul Teoctist a murit într-o zi de luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00. A fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Clinic Fundeni. Deși operația nu a fost una în regim de urgență, conform declarațiilor medicilor decesul a survenit în urma unor complicații cardiace, stop cardiac, provenit pe fondul unor suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală.

Sursa foto: basilica.ro


Citește și:

Deciziile Sfântului Sinod. Se înființează două parohii în Ljubljana şi Dubai
 
96 de ani de la înființarea Patriarhiei Române: „Neamul românesc a fost mereu credincios, ortodoxia curge prin fibra lui“

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii