16 februarie la Constanța de-a lungul timpului Interpreții de pe lângă justiție

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
În acest material, MINAC ne poartă înapoi în timp, mai precis în ziua de 16 februarie 1895, când ziarul Aurora publica articolul „Interpreții de pe lângă justiție”.
 
Pentru început, trebuie menționat că la sfârșitul secolului al XIX-lea, Dobrogea era o provincie multietnică cu un regim excepțional și fără drepturi politice (parlamentari), precum celelalte regiuni ale țării, Oltenia, Muntenia și Moldova. Din punct de vedere instituțional, totul funcționa la fel ca dincolo de Dunăre, același tip de instanțe civile, penale și comerciale, doar că la Constanța și Tulcea existau și două cadiate (judecătorii) musulmane care soluționau cauze legate de familie, căsătorii, divorțuri și moșteniri, pentru credincioșii mahomedani, dar nu și celelalte cauze civile, sau pe cele comerciale și penale.
 

În articolul la care se face referire, se specifica faptul că după integrarea Dobrogei la România a fost introdus sistemul de legiuiri române, cu câteva dispoziții excepționale (precum tribunalele mahomedane), care, în timp, urmau să dispară.
 
De asemenea, potrivit legii, pentru că mulți dobrogeni (în special cei de la sate) nu vorbeau decât turcă sau tătară, toate instanțele de judecată trebuiau să aibă interpreți, translatori.
 
Din păcate, ne arată ziarul Aurora, deși trecuseră ani buni de la aceste reglementări, în practica instanțelor existența acestor interpreți era încă o mare problemă. Astfel, în locul interpreților oficiali, la judecătorii erau admiși adesea și interpreți aduși de părțile din proces:

“… Din cauza lipsei lor (a translatorilor oficiali) se fac neînțelegeri și nedreptăți. De cele mai multe ori, ei (neoficialii) esplică insuficient sau cu totul altfel decât li se spune și astfel judecătorii sunt induși în eroare și prin consecință, dau hotărâri nedrepte. Unii se miră că au putut să piardă, deși aveau dreptate. Cu rea credință, pentru bani, unii interpretează cu totul greșit sau omit intenționat din zisele părților, ceea ce pune în confuziune pe judecător și părțile litigante”.
 
Așadar, nu era de ajuns ca orașul să aibă cei mai imparțiali judecători, din moment ce mulți din oamenii ajunși în fața lor, veniți din mediul rural mai ales, nu cunoșteau limba română. Musulmanii apelau adesea la “scriitori de prin cafenele” ca să le scrie petițiile pentru instanță:
“N-au bani pentru un avocat care să le apere cauza, se prezintă singuri fără a cunoaște regulele, legile și limba, se uită muți la judecători și nu înțeleg nimic. Adesea aduc ca interpret pe primul ieșit înaintea lor, care nu știe nici el limba română și mai mult încurcă. Deci interpreții de ocazie nu pot fi totdeauna și interpreți buni. Ceea ce s-a făcut numind un interpret oficial la Tribunal nu este suficient. Marea masă a justițiabililor îmbulzesc judecătoriile care nu au niciun translator și la procesele acestea nu vine cel de la Tribunal. De aceea (cauzele de la judecătorii) rămân binejudecate, după explicări bune sau rele, drepte sau nedrepte, exacte sau neexacte, după cum le-a dat interpretul de ocazie”.
 
S-a vehiculat ideea că nu au fost numiți interpreți la judecătorii pentru a-i încuraja pe oameni să învețe limba română, însă aceasta nu era soluția optimă.
 
“Ministerul Justiției trebuie să prevadă în buget suma trebuincioasă pentru numirea a câte unui interpret și la judecătorii, oameni probi, capi de familie și de conduită bună, cari pe lângă limba română, să mai cunoască bine cel puțin turca, de orice origine vor fi ei, căci mai toți locuitorii vechi cunosc limba turcă. Astfel, zisele părților și ale judecătorilor vor fi interpretate exact, iar justiția să nu fie indusă în eroare ca să pronunțe hotărîri nedrepte. Numirea de interpreți pe lângă judecătoriile de pace va umple un gol mare, va aduce servicii imense justiției și va ridica prestigiul ei”.
 

Aceasta era realitatea din instanțele dobrogene, în anul 1895. Statul român a luat măsuri, a numit interpreți și la judecătorii, iar treptat toți locuitorii au învățat limba română. Automat, postul de interpret a devenit inutil și a fost desființat. Cele scrise mai sus arată însă că drumul spre normalitate a fost unul dificil.
 
Două anunțuri
 
Varietăți – Contra mătreței capului – Mătreața din cap provine din causă de boale grele, din inerția creerului, din nepieptănatul părului, din necurățenie, din obiceul rău de a uda capul… de la săpunul falsificat cu var, care nu numai că produce mătreața dar și fața o umple de pete și roșeață… mătreața este și contagioasă. Pentru a vindeca radical mătreața se întrebuințează următoarea ordonanță (rețetă) făcută la farmacie: Acid Salicilic – 2,0 ml, Acid boric 10,0 ml, spirt – 40 ml, apă de trandafir – 25 ml, apă de flori – 25 ml. Cu acest medicament frecați capul în fiecare seară înaintea culcării, astfel încât să intre lichidul la rădăcina părului. Repetați dimineața, când vă pieptănați, până când se va termina, ceea ce se va întâmpla după 10-14 zile, când vă veți scăpa și de această boală scârboasă. (ziarul Aurora, 16 februarie, 1895)

Varietăți – Nimicirea furnicilor – Acolo unde se adună furnicele se pune burete udat cu o disoluțiune groasă de zahăr, unde ele se adună cu sutele. Adunate cât mai multe se ia buretele și se aruncă în apă fiartă. (ziarul Aurora, 16 februarie, 1895)
 
Reclama zilei – Simon Alperin&Co. Societate de comandită, Bulevardul Independenței 3, Constanța – depozit permanent de Bere GIB, în butoaie și sticle, precum și tot felul de băuturi spirtoase. Condițiuni și prețuri foarte avantajoase. (ziarul Marea Neagră, 1924).
 
Citește și:
15 februarie la Constanța de-a lungul timpului Anunțul misterios care a pus constănțenii în alertă