Poliția Română Două persoane reținute pentru contrabandă cu țigarete
Poliția Română: Două persoane reținute pentru contrabandă cu țigarete
06 Mar, 2026 15:33
ZIUA de Constanta
183
Marime text
183
Marime text
DOUĂ PERSOANE REȚINUTE PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad au documentat activitatea infracțională a două persoane, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.
Video- https://youtube.com/shorts/Im9AHcwE8ig
La data de 5 martie 2026, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un bărbat, din județul Bistrița-Năsăud, în timp vindea unui alt bărbat 30 de baxuri (300.000 de țigarete), netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.
Activitatea infracțională s-a desfășurat în comuna Zărand, din județul Arad.
În continuarea cercetărilor, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Arad și Bihor, și două mandate de aducere.
În urma activităților, au fost găsite mai mult de 4.657.000 de țigarete (aproximativ 465 de baxuri), de diverse mărci, netimbrate, 2 autoutilitare folosite la îndeplinirea acțiunilor ilegale, aproximativ 50.000 de lei și aproximativ 5.250 de euro.
Întreaga cantitate de țigări, autoutilitarele și banii au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri procedurale.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


