Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:40 09 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Percheziții într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată

ro

09 Mar, 2026 15:14 118 Marime text
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND OBȚINEREA ILEGALĂ DE FONDURI ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
 
              Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au pus în executare, la data de 9 martie 2026, 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea și  comuna Lăpușata, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2020–2024, reprezentanții legali ai mai multor societăți comerciale ar fi întocmit și depus la o instituție documente falsificate, prin care ar fi atestat în mod nereal angajarea și instruirea/reinstruirea unor persoane, în vederea calificării sau recalificării profesionale.
 
În baza acestor documente, ar fi fost solicitate și obținute, în mod nelegal, fonduri guvernamentale din bugetul național al asigurărilor pentru șomaj.
 
În cauză sunt vizate 62 de persoane, iar pentru clarificarea situației de fapt, peste 60 de persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, în vederea audierii.
 
Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproximativ 1.600.000 de lei.

 
Activitățile beneficiază de sprijinul altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
 
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii