Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:39 09 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Persoană cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc

ro

09 Mar, 2026 15:09 122 Marime text
PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC
 
              Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 36 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
 
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2025 – martie 2026, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut, în  municipiul Drobeta-Turnu Severin, diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 300 și 600 de lei.
 
Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate drogurile de mare risc tranzacționate, iar, în contextul percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de cocaină, ketamină și canabis, un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
 
La data de  7 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea persoanei de 36 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
 
Ieri,  8 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii