#ConstanțaEsteBine Ziua 247– 4.09.2022. Astăzi sărbătoresc regnul vegetal

Din puținele observații pe care le-am făcut în cursul vieții mele, atunci când nu am fost prinsă în poveștile inventate de minte și cărora le-am spus ”realitate” am învățat că pot să mă acordez la două ritmuri complet diferite de trăire:

- Unul rapid, intens, reactiv, emoțional, producător de adrenalină, suspans și încordare în fiecare fibră a corpului
- Altul lent, blând, contemplativ, liniștit, în care mintea vine continuu cu noțiunea de ”plictiseală” dar pe care ceva din corpul meu îl apreciază și-l caută.
În Natură, cele două ritmuri diferite se regăsesc la regnurile principale, cu care simt că se armonizează componentele corpului meu: regnul animal și cel vegetal.

Astăzi aleg să celebrez regnul vegetal, pentru că mă învață un ritm existent în corpul meu, dar puțin repetat în cursul zilelor, întrucât povestea socială și cea a minții mă scoate periodic din el.
Uitându-mă la Natura puternică, verde și mustind de viață din jurul meu, am realizat că și eu pot să aleg modele de experiență, privindu-i componentele.

Viața ca o buruiană, viața ca o floare sau viața ca un arbore?
Pot trăi viața ca o ”buruiană” (dacă există așa ceva).
Oamenii definesc ”buruienile” ca plante care nu cresc acolo unde doresc ei, care sunt rezistente la manipulările și comenzile umane (nu fac fructe sau flori, așa cum le ”ordonează” măria sa stăpânul om) și care se încăpățânează să trăiască, în ciuda intoxicațiilor și otrăvirilor chimice.

Buruienile ne învață adaptarea și ajustarea plantelor, dar și schimbările de structură și formă pe care este nevoie să le sufere pentru a supraviețui.
Mă uit în jur și văd aceste transformări în oameni.

Se schimbă forma corporală, se schimbă exprimarea caracteristicilor fundamentale (prezența sau absența părului, identitatea clară sexuală, prezența sau absența limbajului sau abilităților sociale tip empatie și compasiune etc) și se schimbă rolurile disponibile.

Una dintre buruienile care au supraviețuit în grădina noastră arșiței acestei veri (ce a omorât gazonul și iarba mai sensibilă) este planta numită ”colții babei”. Aceasta are niște spini ascuțiți, care intră în cauciurile de biciclete, de la mașină, în tălpile șlapilor și când nu suntem atenți, chiar în talpa piciorului. Doare tare și produce suferință la multe nivele. Plantele cu țepi pot rezista mai bine la secetă și deșert, decât cele cu frunze. Știm asta din alte medii supuse acelorași condiții de trai. De asemenea, fac față mai ușor poluării electromagnetice uriașe.

Oamenii care își păstrează o latură agresivă și ascuțită, sau o modalitate de supraviețuire mai neobișnuită și incisivă, rezistă mai bine decât alții timizi, delicați sau ne-antrenați să facă față condițiilor dure.

Florile sunt căutate de oameni pentru aspectul lor atractiv, colorat și frumos.

Oamenii care trăiesc viața ca florile sunt cei dăruiți cu o genetică atractivă, ce învață să o mențină și să o folosească drept valoarea monetizabilă.

Ca și în Natură, insectele sau alte viețuitoare sunt atrase și folosesc frumusețea florilor pentru a-și îmbogăți viețile și a-și crea propriile valori. Oamenii ce primesc ca și dar frumusețea fizică sau talente artistice aleg de cele mai multe ori să trăiască viața precum florile: așteaptă continuu atenție și apreciere, precum și susținere de la ceilalți, pentru ceea ce oferă facil, prin abilitățile înnăscute.

În grădinile noastre, ca să avem flori frumoase și să primim admirația celor care ne vizitează, trebuie să avem grijă continuu de ele: să le udăm, să le ferim de buruieni, să le afânăm solul, să le îngrijim când prezintă semne de suferință. Să fim acolo pentru ele. Dacă lipsim o perioadă de timp, florile noastre încep să se ofilească, în lipsa cuiva să le ofere atenția cu care sunt obișnuite.
Mulți dintre copiii și adolescenții noștri duc viețile ca niște flori. Pentru că noi părinții suntem niște grădinari abili, mai ales în prima parte a vieții copiilor, când drăgălășenia lor naturală ne oferă bucurie și recompensă, pentru eforturile făcute
Câteodată, insistența copiilor noștri de a trăi viețile ca florile ne forțează pe noi, adulții, să învățăm să trăim precum buruienile și să ne adaptăm la o viața de restriște energetică, chiar dacă nu o alegem de bunăvoie.

Sunt multe buruieni care cresc pe lângă flori și le ajută în supraviețuire. Sunt multe plante care învață să reziste, în grupuri de echilibrare, tuturor condițiilor dificile cu care se confruntă. Asta facem și noi, în mod sub-conștient, ca și grupuri de oameni.
Arborii și arbuștii sunt entități vegetale mai puternice și mai longevive decât plantele ierboase, buruienile și florile. Caracteristica lor este o tinerețe prelungită, de durată, în care își cresc rădăcinile pentru a se ancora ferm în sol și a identifica surse de apă și de nutrienți cât mai în profunzime. Cu cât este rădăcina mai profundă și dezvoltată, cu atât planta va putea crește un trunchi mai înalt și o coroană mai impunătoare.

Pădurile plantate de oameni și regenerate artificial, prin tăieri și reîmpăduriri nu reușesc să ofere plantelor timpul și condițiile pentru a-și atinge maturitatea posibilă. Arborii sunt tăiați la 100-150 de ani (adolescența pentru oameni) și nu li se permită să formeze conexiuni profunde între rădăcini, cu mediul înconjurător și cu elementele Naturii (aer, apă, pământ și foc). La fel ca acești arbori, mulți dintre noi suntem menținuți într-o stare de superficială intelectuală și fizică, în mediul artificial al orașelor, în care nu există intimitate (nu poți să nu auzi viețile altor oameni, nu poți să nu vezi fel și fel de aspecte pe care nu ai dori să le vezi sau nu poți să nu miroși sau să guști toxinele acestei lumi, că sunt peste tot).

În pădurile seculare, care aproape că nu mai există în Europa (în România sunt doar petice de păduri seculare, în rezervațiile naturale) există exemplare de arbori cu vârsta de peste 1000 sau 2000 de ani. Raportat la experiența umană, înseamnă un om care depășește 100 de ani, le-a trăit și văzut pe toate, a experimentat paleta largă de posibilități disponibile unei vieți în corp fizic și s-a poziționat mental în starea de calm și echilibru a celui ce nu mai poate fi amăgit și iluzionat. Și posibil a crescut rădăcini dincolo de realitatea fizică, așa cum este ea ”trasă peste ochii” celor mai mulți dintre noi. În profunzimea și întunericul posibilităților înnăscute ale umanității.

În apropierea acestor arbori, corpul fizic uman simte venerație și o profundă conectare cu Sine și cu Viața. De aceea căutăm pădurile adânci și toată această trăire a ”ceva mai mare și mai puternic” decât noi înșine. Putem să-i spunem Dumnezeu, și să ne facem căutarea într-o instituție organizată de oameni. Dar putem să-i spunem și Forța Vieții și să explorăm puținele temple naturale rămase, în care arborii ne predau lecții utile și practice.

Viața ca o buruiană, viața ca o floare, viața ca o cereală de cultură, viața ca o viță de vie, viața ca un pom fructifer sau viața ca un arbore maiestuos?

Astăzi sărbătoresc regnul vegetal pentru că-mi oferă modele de poziționare cu privire la investiția resurselor personale și a modului în care îmi pot folosi timpul și energia.
Ce alegem astăzi, fiecare dintre noi?

Cum ne trăim viața, dacă ne raportăm la regnul vegetal?
Cum o facem în acest moment, dacă ne uităm în oglinda privirii celor din jurul nostru?
Cum ne-ar place să o facem, dacă am alege?

Să avem o altă zi de focalizare a minții pe ceva interesant și util pentru evoluția noastră interioară.

Cu iubire, tuturor


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda