Școală de cadre în Epoca de Aur Cum erau notați ofițerii de Securitate la „extemporalele” despre supravegherea românilor

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut publice detalii inedite despre modul în care era evaluat personalul din cadrul Securității Municipiului București (S.M.B.) la mijlocul anilor '80. Documentele din arhive arată că, departe de imaginea infailibilă propagată de regim, unii ofițeri de rang înalt întâmpinau dificultăți la testele profesionale scrise, primind note la limita de trecere din partea superiorilor.

Sistemul comunist punea un accent deosebit pe instruirea și verificarea periodică a cadrelor, considerate „brațul înarmat al partidului”. În anul 1985, trei ofițeri din cadrul Serviciului 120 al S.M.B. au fost supuși unui examen practic constând în rezolvarea unui caz ipotetic.

Studiu de caz: Un cetățean care dorea să părăsească țara

Scenariul testului analiza cazul fictiv al unui cetățean român, Damian Tudor, care solicita plecarea definitivă din țară alături de copil, după ce soția sa rămăsese deja ilegal în Statele Unite. Misiunea ofițerilor era de a concepe un plan de măsuri operative pentru a preveni o eventuală ieșire frauduloasă din țară sau implicarea bărbatului în acțiuni de protest, în condițiile în care soția sa apelase deja la organizații internaționale pentru drepturile omului.

Candidații evaluați au fost un locotenent-colonel (Vintilă Nicolae), un maior (Preda Vasile) și un locotenent (Dănilă Ovidiu). Lucrările au fost corectate de șefa serviciului, căpitanul Creța Stana, instanță în care funcția a prevalat asupra gradului militar.

Superiori notați cu 5 și observații critice pe marginea lucrărilor

Rezultatele testării arată o rigoare severă din partea examinatoarei, dar și lacune în pregătirea tehnică și analitică a cadrelor cu grade superioare. Locotenent-colonelul Vintilă Nicolae și maiorul Preda Vasile au obținut doar nota 5, în timp ce subalternul lor, locotenentul Dănilă Ovidiu, a primit nota 7.

Printre măsurile propuse de lt. col. Vintilă Nicolae se numărau:

• Urmărirea prin dosar informativ și utilizarea de tehnică operativă (interceptarea convorbirilor telefonice, controlul corespondenței, filaj);

• Recrutarea unei foste colege de muncă a soției pentru interpunere informativă;

• Percheziția domiciliară și trimiterea datelor la Direcția Pașapoarte și la punctele de control ale frontierei.

Comentariile marginale ale evaluatorului evidențiază nemulțumirea față de soluțiile oferite. La propunerea de percheziție domiciliară, căpitanul Creța a adnotat simplu: „Pentru ce?”. De asemenea, la ideea de a-l contacta pe suspect pentru a-l folosi în interesul organelor de stat, examinatoarea a notat: „O asemenea măsură denotă o neînțelegere a gravității cazului!”.

Pe lucrarea maiorului Preda Vasile, nota de evaluare a fost însoțită de o altă observație privind capacitatea de sinteză: „A aprecia situația operativă nu înseamnă a povesti cazul”.

Organizațiile pentru drepturile omului, considerate inamici ai statului

Documentele oferă o perspectivă clară asupra doctrinei de securitate din perioada respectivă. În cadrul testărilor, organizațiile internaționale pentru drepturile omului și ambasadele străine (în special cea a SUA) erau încadrate la categoria factorilor de risc care trebuiau neutralizați.

Instrumentele folosite de anchetatori includeau un arsenal extins de acronime operative, de la I.T.I. (interceptarea convorbirilor internaționale) și „S” (interceptarea corespondenței), până la tehnică operativă specială și sprijinul Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.).

Publicarea acestor arhive de către CNSAS ilustrează mecanismele interne de control și nivelul real de pregătire al aparatului de represiune din ultimii ani ai regimului comunist.